Ziarele de ieri au prezentat pe larg știrea privind compania Lafarge, o multinațională înregistrată în Franța, care se ocupă cu producerea cimentului, care tocmai a fost condamnată, pentru infracțiunea de finanțare a terorismului, de a 16-a Chambre correctionnelle (secția care judecă delicte) a Tribunalului din Paris. Art. 421-2-2 C.pen. francez prevede: „Constituie de asemenea un act de terorism finanțarea unei organizații teroriste prin furnizarea, colectarea sau administrarea de fonduri, valori sau orice alte bunuri ori prin oferirea de consiliere în acest scop, cu intenția ca aceste fonduri, valori sau bunuri să fie utilizate sau știind că sunt destinate a fi utilizate, în tot sau în parte, în vederea comiterii oricăruia dintre actele de terorism prevăzute în prezentul capitol, indiferent dacă un astfel de act se produce sau nu.” Finanțarea terorismului Procesul Lafarge pentru această infracțiune a început, în fața instanței, în noiembrie 2025, dar are o lungă istorie, care implică și o disjungere pentru

De obicei, când vorbim de impostură în mediul academic, ne gândim la plagiat, la persoane fără cunoștințe veritabile sau la fabricarea ori crearea de citări artificiale (mai auzim, uneori, în loc de „bună ziua”, un „vezi că te-am citat”, lăsând să se subînțeleagă un „nu mă citezi și tu?”). Știrea care este mult discutată de vreo lună, în special în Franța, se referă la Florent Montaclair, un profesor de literatură al unui Institut al UFM de Franche-Comté (undeva în estul Franței)și autor al unor cărți despre vampiri și care analizează opera lui Jules Verne. În 2016, atunci când avea 46 de ani, Montaclair a primit în Parlament (la Adunarea Națională) medalia de aur pentru filologie, echivalentul medaliei Fields în matematică (cel mai prestigios premiu internaţional pentru excelenţă în cercetarea matematică, un fel de Nobel al disciplinei).Medalia de aur pentru filologie, care în trecut i-ar fi fost acordată și lui Umberto Eco, i-ar

Mâine va fi trimisă la promulgare Legea pentru prevenirea şi combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced, mult discutată în spațiul public. Pentru că am văzut, în cadrul acestor discuții, abordări în general la extreme – fie persoane care prezintă Legea ca un mare succes total, fie persoane care o critică (fără a părea că au și citit-o), mai ales din perspectiva creării unei discriminări, am încercat să fac o analiză detaliată preliminară, cu siguranță neexhaustivă, mai degrabă juridică și doar pe alocuri criminologică, a prevederilor adoptate de Parlament în materie penală (mai exact doar modificările aduse Codului penal – Partea specială). Subliniez așadar că nu m-am aplecat asupra celorlalte prevederi ale Legii și nu le contest utilitatea. Pe scurt, în materie penală, principalele aspecte de reținut sunt următoarele: • nu se introduce în Codul penal o infracțiune distinctă sau termenul de „femicid” și nici nu există, în urma adoptării Legii, vreo

Una din spețele discutate în semestrul I cu masteranzii, în cadrul cursurilor la disciplina „Răspunderea penală a persoanei juridice”, se referă la moartea unei acvile de munte (pasărea de pe stema României) ca urmare a impactului cu o pală a unei turbine eoliene - o întâmplare din Franța din anul 2023 (dar și anterior). 𝐅𝐚𝐩𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐬̦𝐢 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐞𝐱𝐭𝐮𝐥 În ianuarie 2023, o acvilă de munte (aigle royal/golden eagle/Aquila chrysaetos – pentru identificare în diferitele reglementări străine și chiar naționale), care zbura cu 50km/h în zona parcului eolian din Bernagues (nordul departamentului Herault), s-a lovit de o pală a unei turbine și a murit. Acvila era masculul reproducător al unui cuplu din această specie, care avea cuibul în apropiere. Avea un sistem GPS, iar parcul eolian deținea un sistem de detecție a păsărilor, care presupunea oprirea turbinelor, dar care a funcționat necorespunzător, conform unui raport al Oficiului francez pentru biodiversitate (OFB). Un caz similar

În ultimele trei zile, am urmărit relatările presei despre un caz tragic petrecut în 2019 la aprox. 80 km de Paris, în pădurea Retz, una din cele mai mari din Franța. 𝐅𝐚𝐩𝐭𝐞𝐥𝐞, 𝐩𝐞 𝐬𝐜𝐮𝐫𝐭 Elisa Pilarski, în vârstă de 29 de ani, a ieșit la plimbare în pădure împreună cu Curtis, câinele partenerului ei, Christophe Ellul. La un moment dat, l-a sunat pe Christophe, apelul durând aprox. 2 minute. Christophe s-a grăbit să plece spre ea, dar când a ajuns la locul în care se afla, Elisa era deja moartă, cu numeroase mușcături de câine la gât și brațe, iar o coapsă și scalpul erau desprinse de corp. Curtis se afla lângă ea. Elisa era însărcinată în 6 luni. 𝐀𝐩𝐚̆𝐫𝐚𝐫𝐞𝐚 Christophe a declarat că Elisa i-a spus la telefon „M-au mușcat câinii de mână și brațe, nu reușesc să-l țin pe Curtis” și că se auzeau câinii lătrând. În aceeași zi, 21 de câini de

Ieri am avut primul curs cu studenții anului III, la disciplina Drept penal. Partea specială II. Începem materia cu infracțiunile privind autoritatea și frontiera de stat – Titlul III al Părții speciale a Codului penal, care se deschide cu infracțiunea de ultraj. Cursul coincide cu discuțiile din ultimele zile despre amenințările sau violențele săvârșite asupra unei categorii profesionale expuse zi de zi unor situații dificile: personalul medical. Am văzut, pe rețelele de socializare, postări privind caracterul penal al unor astfel de fapte, fiind citat art. 652 din Legea nr. 95/2006. Am văzut, totodată, începând de luni seară, știri privind propunerea de modificare chiar a art. 257 C.pen. predat astăzi la curs, articol care reglementează infracțiunea de ultraj. Cred că este important să cunoaștem puțin situația actuală pentru a ști ce dorim să propunem. 𝐔𝐧 𝐩𝐢𝐜 𝐝𝐞 𝐭𝐞𝐨𝐫𝐢𝐞 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐮𝐥𝐭𝐫𝐚𝐣 Ultrajul există încă din primul Cod penal al României moderne – Codul Cuza.

În pregătirea conferinței din 27 februarie, citesc în presa franceză că niște deputați au făcut ieri vizite în mai multe centre de detenție pentru minori. Nu discut aici apartenența politică, ci doar câteva detalii despre vizită, situația acestor centre și justiția pentru minori în Franța: - la Nanterre, în centrul pentru minorii arestați preventiv, din 18 camere, doar 14 sunt ocupate. Minorii stau singuri în cameră; - 787 de minori erau arestați preventiv în Franța la 1 ianuarie 2026, aflându-se în aproape 50 de locuri de deținere; - în rest, în același loc din Nanterre, supraaglomerarea a ajuns la 212%; într-o celulă de 12 mp pot fi până la 5 deținuți, unii dormind pe saltele amplasate direct pe jos; - minorii nu ar trebui să se întâlnească cu majori deținuți, dar condițiile de detenție nu permit respectarea acestei condiții; - peste 70% dintre minorii care ies din locul de deținere sunt sancționați din nou

„În ce moment mi-am dat consimțământul? Niciodată!” Cuvintele de mai sus îi aparțin lui Gisèle Pelicot - femeia care a fost drogată de soțul ei și supusă unui lung șir de violuri timp de aprox. 10 ani - și au fost rostite în timpul procesului celor 50 de agresori ai ei, ca replică la o afirmație a unui inculpat care spunea că a crezut că totul a fost consimțit. Discuția despre consimțământ este, și în Franța, și în alte state, mai veche decât descoperirea ororilor din cazul Pelicot (cunoscut și ca „violurile din Mazan”). În acest context însă, propunerea de lege (link 1 din comentariul de mai jos) depusă în ianuarie 2025 prin care s-a dorit să se integreze consimțământul în definiția violului din Codul penal a fost dezbătută într-o procedură accelerată și votată în cele din urmă în octombrie 2025. Legea a fost promulgată în noiembrie. În Expunerea de motive a

„Poți să ai consimțământ valabil și la 5 ani. Cum, că nu pot vinde singur un apartament care e pe numele meu? Nu, dar poți face un schimb de mașinuțe.” – din uimirile studenților de anul I la Drept (redare aproximativă, cât permite memoria)  Voi începe cu un disclaimer: toată viața am fugit de subiectul răspunderii penale a minorilor, nu pentru că nu este interesant, ci pentru că implică aspecte din atât de multe domenii și cunoștințe de psihologie care le depășesc cu mult pe cele ale unui jurist penalist. Prin forța împrejurărilor, nu am scăpat însă: de la master unde am avut un curs întreg dedicat dreptului penal al minorilor, în care am întors pe toate părțile Ordonanța franceză din 1945, până la mai multe teze de doctorat în a căror comisie de îndrumare am fost, am tot citit despre răspunderea penală a minorilor. Despre discuția privind vârsta răspunderii penale am o opinie

Acum mai puțin de o oră am ascultat pronunțarea (transmisă live pe site-ul Curții de Casație franceze; înregistrarea aici - https://www.youtube.com/watch?v=ZlAKW1ALxZs) într-un dosar care este de mare interes pentru multe dintre lucrurile pe care le știm despre prescripția răspunderii penale. 𝐂𝐚𝐳𝐮𝐥 Marie-Thérèse Bonfanti (25 de ani) a fost declarată dispărută la 22 mai 1986. Mașina ei a fost găsită parcată în apropierea unui imobil unde urma să efectueze o livrare. O anchetă a început chiar în aceeași zi, pentru răpire și sechestrare (lipsire de libertate în mod ilegal, în dreptul nostru). Bărbatul care era proprietarul imobilului din fața căruia se afla vehiculul a fost reținut, dar s-a considerat că nu exista niciun motiv care să dovedească implicarea sa în comiterea infracțiunii, astfel că a fost eliberat. În 1989, urmărirea penală a fost închisă, fiind redeschisă în anul 2020 la cererea familiei victimei. 𝐈̂𝐧 𝟐𝟎𝟐𝟐, 𝐛𝐚̆𝐫𝐛𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐬𝐮𝐬-𝐦𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐭, 𝐘𝐯𝐞𝐬 𝐂𝐡𝐚𝐭𝐚𝐢𝐧, 𝐚