Ieri am avut primul curs cu studenții anului III, la disciplina Drept penal. Partea specială II. Începem materia cu infracțiunile privind autoritatea și frontiera de stat – Titlul III al Părții speciale a Codului penal, care se deschide cu infracțiunea de ultraj. Cursul coincide cu discuțiile din ultimele zile despre amenințările sau violențele săvârșite asupra unei categorii profesionale expuse zi de zi unor situații dificile: personalul medical. Am văzut, pe rețelele de socializare, postări privind caracterul penal al unor astfel de fapte, fiind citat art. 652 din Legea nr. 95/2006. Am văzut, totodată, începând de luni seară, știri privind propunerea de modificare chiar a art. 257 C.pen. predat astăzi la curs, articol care reglementează infracțiunea de ultraj. Cred că este important să cunoaștem puțin situația actuală pentru a ști ce dorim să propunem. 𝐔𝐧 𝐩𝐢𝐜 𝐝𝐞 𝐭𝐞𝐨𝐫𝐢𝐞 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐮𝐥𝐭𝐫𝐚𝐣 Ultrajul există încă din primul Cod penal al României moderne – Codul Cuza.

În pregătirea conferinței din 27 februarie, citesc în presa franceză că niște deputați au făcut ieri vizite în mai multe centre de detenție pentru minori. Nu discut aici apartenența politică, ci doar câteva detalii despre vizită, situația acestor centre și justiția pentru minori în Franța: - la Nanterre, în centrul pentru minorii arestați preventiv, din 18 camere, doar 14 sunt ocupate. Minorii stau singuri în cameră; - 787 de minori erau arestați preventiv în Franța la 1 ianuarie 2026, aflându-se în aproape 50 de locuri de deținere; - în rest, în același loc din Nanterre, supraaglomerarea a ajuns la 212%; într-o celulă de 12 mp pot fi până la 5 deținuți, unii dormind pe saltele amplasate direct pe jos; - minorii nu ar trebui să se întâlnească cu majori deținuți, dar condițiile de detenție nu permit respectarea acestei condiții; - peste 70% dintre minorii care ies din locul de deținere sunt sancționați din nou

„În ce moment mi-am dat consimțământul? Niciodată!” Cuvintele de mai sus îi aparțin lui Gisèle Pelicot - femeia care a fost drogată de soțul ei și supusă unui lung șir de violuri timp de aprox. 10 ani - și au fost rostite în timpul procesului celor 50 de agresori ai ei, ca replică la o afirmație a unui inculpat care spunea că a crezut că totul a fost consimțit. Discuția despre consimțământ este, și în Franța, și în alte state, mai veche decât descoperirea ororilor din cazul Pelicot (cunoscut și ca „violurile din Mazan”). În acest context însă, propunerea de lege (link 1 din comentariul de mai jos) depusă în ianuarie 2025 prin care s-a dorit să se integreze consimțământul în definiția violului din Codul penal a fost dezbătută într-o procedură accelerată și votată în cele din urmă în octombrie 2025. Legea a fost promulgată în noiembrie. În Expunerea de motive a