Andra Trandafir – cabinet de avocat
Adresă birou
Contact

Adresă: Strada Vasile Lucaciu 60, Sector 3, 030167,  Bucureşti

Acvila de munte și parcurile eoliene. Și, puțin, despre legea penală mai favorabilă

🦅 Una din spețele discutate în semestrul I cu masteranzii, în cadrul cursurilor la disciplina „Răspunderea penală a persoanei juridice”, se referă la moartea unei acvile de munte (pasărea de pe stema României) ca urmare a impactului cu o pală a unei turbine eoliene – o întâmplare din Franța din anul 2023 (dar și anterior).

1️⃣ 𝐅𝐚𝐩𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐬̦𝐢 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐞𝐱𝐭𝐮𝐥

În ianuarie 2023, o acvilă de munte (aigle royal/golden eagle/Aquila chrysaetos – pentru identificare în diferitele reglementări străine și chiar naționale), care zbura cu 50km/h în zona parcului eolian din Bernagues (nordul departamentului Herault), s-a lovit de o pală a unei turbine și a murit.

Acvila era masculul reproducător al unui cuplu din această specie, care avea cuibul în apropiere. Avea un sistem GPS, iar parcul eolian deținea un sistem de detecție a păsărilor, care presupunea oprirea turbinelor, dar care a funcționat necorespunzător, conform unui raport al Oficiului francez pentru biodiversitate (OFB).

Un caz similar avusese loc în 2017. De asemenea, într-un parc din apropiere, la Aumelas, între 2017-2021, au fost găsite moarte peste 160 de păsări din specii protejate, inclusiv niște șoimi de talie mică numiți vânturei mici (faucon crécerellette/lesser kestrel/Falco naumanni), păsări amenințate cu dispariția.

Mai multe proceduri civile s-au desfășurat cu privire la parcurile eoliene din Herault care fuseseră construite în zone de protecție specială în sensul Directivei 2009/147/CE (Directiva Păsări).

Astfel, printr-o decizie din 2022 a Curții de Casație, Camera a III-a civilă (link 1), a fost menținută decizia Curții de Apel din Versailles prin care o asociație de mediu (FNE) primise daune morale pentru distrugerea speciilor protejate de șoimi în perioada 2011-2016, în ciuda instalării, de către societatea EDF și de filialele sale, a sistemelor de detecție a păsărilor (DT-Bird).

În 2023, Curtea de Apel din Nimes a decis demontarea a 7 eoliene din aceeasi zona (link 2).

2️⃣ 𝐀𝐜𝐮𝐳𝐚𝐭̦𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐚𝐥𝐞

În ceea ce privește procedurile penale (link 3), în două dosare distincte judecate în aceeași perioadă, au fost trimise în judecată societățile care exploatau parcurile eoliene:

– pentru șoimii decedați în perioada 2017-2021, EDF Renouvelables și 9 filiale ale acesteia, precum și fostul președinte general. Procedura s-a desfășurat ca urmare a citației directe a asociației FNE (link 4 pentru descrierea acestei proceduri);

– pentru acvila care a murit în 2023, ERL (filială a grupului Valeco), alături de conducătorul grupului.

Infracțiunea la care se referă cele două cauze este cea de distrugere a speciilor protejate și este prevăzută la art. 415-3 din Codul mediului (link 5).

3️⃣ 𝐇𝐨𝐭𝐚̆𝐫𝐚̂𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐓𝐫𝐢𝐛𝐮𝐧𝐚𝐥𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐌𝐨𝐧𝐭𝐩𝐞𝐥𝐥𝐢𝐞𝐫

La 7 aprilie 2025, în dosarul privind moartea șoimilor, Tribunalul din Montpellier a decis:

– condamnarea fostului președinte general al EDF Renouvelables la 6 luni de închisoare cu suspendare și 100.000 € amendă, dintre care 30.000 € cu suspendare;

– condamnarea EDF Renouvelables și a celor 9 filiale la câte 500.000 € amendă, dintre care 250.000 € cu suspendare, ceea ce reprezintă un total de 5 milioane €, dintre care 2,5 milioane € cu suspendare;

– suspendarea oricărei activități pe parcul eolian Aumelas pentru 4 luni, cu executare provizorie (imediată);

– publicarea hotărârii judecătorești, pe cheltuiala inculpaților, în ziarele Le Monde, Midi Libre și Reporterre;

– obligarea inculpaților la plata a câte 114.000 € despăgubiri pentru prejudiciul moral către FNE și FNE OCMED (suma fiind repartizată între societăți în funcție de mortalitatea cauzată de impactul turbinelor lor eoliene), la care se adaugă 2.000 € cheltuieli de judecată pentru fiecare inculpat;

– obligarea la plata a 74.087 € către FNE pentru prejudiciul ecologic, sumă care va fi alocată în mod special Planului Național de Acțiune pentru protecția speciei respective de șoim (vânturel mic); pentru prejudiciul ecologic, a se vedea art. 1247 și urm. C.pen. fr.

Împotriva acestei hotărâri a fost declarat apel de inculpați și apel incident de procuror și asociații (link 6 pentru detalii despre șoimi).

Două zile mai târziu, aceeași instanță a decis, în cazul morții acvilei de munte (link 7):

– condamnarea societății ERL la plata a 200.000 € amendă, dintre care 100.000 € cu suspendare;

– condamnarea conducătorului grupului la plata a 40.000 € amendă, dintre care 20.000 € cu suspendare;

– suspendarea, pentru un an, a activității parcului eolian din Bernagues;

– plata a 35 000 € către asociațiile care se constituiseră părți civile cu titlu de daune interese și 3.000 € pentru repararea prejudiciului ecologic, precum și câte 1.000 € cheltuieli de judecată.

Și împotriva acestei hotărâri s-a declarat apel.

4️⃣ 𝐇𝐨𝐭𝐚̆𝐫𝐚̂𝐫𝐞𝐚 𝐂𝐮𝐫𝐭̦𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐀𝐩𝐞𝐥 𝐝𝐢𝐧 𝐌𝐨𝐧𝐭𝐩𝐞𝐥𝐥𝐢𝐞𝐫 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐢𝐧𝐝 𝐜𝐚𝐳𝐮𝐥 𝐚𝐜𝐯𝐢𝐥𝐞𝐢 𝐝𝐞 𝐦𝐮𝐧𝐭𝐞

Acest din urmă apel a fost judecat pe 5 februarie 2026 de Curtea de Apel din Montpellier.

Instanța a decis să-i achite pe cei doi inculpați, având în vedere faptul că, în 2025, infracțiunea din Codul mediului fusese modificată astfel încât, pentru existența acesteia, este nevoie de intenție sau neligjență gravă, culpa simplă nefiind suficientă. Legea fusese criticată la momentul adoptării ei, arătându-se că este un pas înapoi în ceea ce privește protecția biodiversității (link 😎.

5️⃣ 𝐃𝐚𝐜𝐚̆ 𝐟𝐚𝐩𝐭𝐚 𝐚𝐫 𝐟𝐢 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐜𝐚𝐭𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚…

Acvila de munte și păsările din ordinul Falconiformes sunt specii a căror conservare necesită desemnarea de arii de protecţie specială avifaunistică (Anexa 3 la OUG nr. 57/2007– A091). Acestea sunt definite ca ariile naturale protejate ale căror scopuri sunt conservarea, menţinerea şi, acolo unde este cazul, refacerea la o stare de conservare favorabilă a speciilor de păsări şi a habitatelor specifice, desemnate pentru protecţia de păsări migratoare.

Art. 52 din acest act normativ prevede mai multe infracțiuni, sancționate cu închisoarea de la 3 luni la un an sau amendă, printre care:

– amplasarea de construcţii, investiţii în afara zonelor de dezvoltare durabilă din ariile naturale protejate, cu excepţia celor destinate administrării ariei naturale protejate, a celor destinate prevenirii unor calamităţi naturale şi a celor realizate în scopul asigurării securităţii naţionale (câteva soluții de jurisprudență privind această infracțiune pot fi găsite pe portalul rejust.ro, multe având ca obiect confirmări ale renunțărilor la urmărire penală);

– nerespectarea prevederilor art. 28 alin. (1) și (1 ind. 1), care se referă și la interzicerea interzicerea activităţilor din afara ariilor naturale protejate care ar produce poluarea sau deteriorarea habitatelor păsărilor sălbatice;

– nerespectarea prevederilor art. 33 alin. (1) şi (2), care se referă, printre altele, la interzicerea unor acțiuni precum uciderea sau capturarea intenţionată, indiferent de metoda utilizată; deteriorarea, distrugerea şi/sau culegerea intenţionată a cuiburilor şi/sau ouălor din natură; perturbarea intenţionată, în special în cursul perioadei de reproducere sau de maturizare, dacă o astfel de perturbare este relevantă în contextul obiectivelor prezentei ordonanţe de urgenţă.

Comiterea din culpă a ultimelor două fapte se sancționează cu amendă.

Prin derogare de la dispoziţiile art. 137 alin. (2) din Codul penal, în cazul în care infracțiunile de mai sus (ar rezulta că doar cele săvârșite cu intenție) sunt comise de o persoană juridică, suma corespunzătoare unei zile-amendă este cuprinsă între 500 lei şi 25.000 lei (în loc de 100-5.000 lei).

Art. 20 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2006 prevede că organizaţiile neguvernamentale care promovează protecţia mediului au drept la acţiune în justiţie în probleme de mediu, având calitate procesuală activă în litigiile care au ca obiect protecţia mediului. Interesant de văzut cât de extins se interpretează textul de lege în materie penală (știm deja că, în alte materii, ONG-urilor li se recunoaște o calitate sui generis în procesul penal 😎).

💡𝐀𝐥𝐭𝐞 𝐚𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐞 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐞𝐬𝐚𝐧𝐭𝐞

În 2025, cuibăritul vânturelului mic a fost confirmat în România, pentru prima dată după 125 de ani (link 10).

Acvila de munte reprezintă, pe stema României, România Mare, dar a rămas și simbolul Munteniei, semnificând dominația și aspirația spre înalt (link 11, foarte interesante informațiile).

P.S. Deși există obiecte excluse, constat, de fiecare dată, că este mult mai simplu accesul la jurisprudență la noi decât în Franța, prin intermediul site-ului ICCJ și al portalului rejust.ro.

Resurse:

1. Decizia Curții de Casație franceze din 2022 (comunicat): https://www.courdecassation.fr/…/ndeg9…/environnement…

2. Despre decizia Curții de Apel din Nimes din 2023: https://www.lemonde.fr/…/dans-le-nord-de-l-herault-la…

3. Despre ambele cauze: https://www.lemonde.fr/…/deux-decisions-de-justice-d…https://fne-ocmed.fr/nos-actions-juridiques/ (acțiunile FNE)

4. Procedura citației directe: https://www.service-public.gouv.fr/partic…/vosdroits/F1455

5. Infracțiunea din Codul mediului: https://www.legifrance.gouv.fr/…/LEGISCTA000006159254/…

6. Despre șoimi: https://fne-ocmed.fr/…/communique-premiere…/https://chasseseternelles.com/eoliennes-tueuses-la…/https://www.lemonde.fr/…/pour-proteger-differentes…

7. Despre acvila de munte: https://www.lemonde.fr/…/apres-la-mort-d-un-aigle-royal…https://reporterre.net/Un-exploitant-de-parc-eolien…https://www.francebleu.fr/…/nouvel-episode-judiciaire…

8. Despre critica legii din 2025: https://reporterre.net/Desastreuse-pour-la-biodiversite…

9. OUG nr. 57/2007: https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/83289; Directiva Păsări: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=celex:32009L0147

10. Vânturelul mic în România: https://www.sor.ro/eveniment-ornitologic-istoric…/

11. Acvila de munte in Romania: https://pressone.ro/pasarea-din-stema-romaniei-vaneaza-si… (și stema României), https://pasaridinromania.sor.ro/…/acvila-de-munte…