Cea mai neatractivă tablă din lume
Săptămâna trecută, la seminare, am încercat să scriem încadrarea juridică pentru o lovire comisă asupra unui membru de familie și să vedem care sunt limitele de pedeapsă într-o astfel de situație.
Fapta suna cam așa: G se plimbă în parc cu soția sa M și copilul lor minor și află că M a pierdut toate economiile familiei. Supărat, G îi dă lui M două palme, M suferind leziuni pentru care au fost necesare 2-3 zile de îngrijiri medicale. Am ajuns la concluzia că încadrarea ar fi violență în familie în modalitatea lovirii în multiple variante agravate – art. 199 rap. la art. 193 alin. (2), (2 ind. 1) lit. c), art. 195 ind. 1 alin. (2) C.pen. – iar pedeapsa va fi închisoarea între 1 an și 8 luni și 10 ani și 5 luni (1-5 ani majorați cu 1/3, apoi cu ¼, iar apoi maximul astfel obținut se majorează cu încă ¼). [Nu intru acum în discuții despre raportul dintre art. 199 și art. 195 ind. 1, întrucât am mai scris despre acest lucru, nici despre ce s-ar întâmpla dacă s-ar reține și alin. (1) și alin. (2) de la acest din urmă text – le mulțumesc studenților pentru întrebare!]
Fără a minimiza gravitatea faptei, observăm totuși că pedeapsa maximă este mai mare decât minimul special de la infracțiunea de omor (sau spionaj, trădare), mai mare decât maximul pentru vătămarea corporală care a cauzat o infirmitate sau chiar comisă în acest scop, mai mare și decât maximul pentru lipsirea de libertate a unui minor sau pentru viol în variantă tip ori pentru agresiune sexuală comisă asupra unui minor.
Am modificat apoi puțin speța și am spus că G o lovește pe M nu pentru că a pierdut economiile, ci pentru că i-a spus că a depus o plângere penală împotriva lui. La încadrare adăugăm deci și art. 274 C.pen. (răzbunarea pentru ajutorul dat justiției) – deci reținem art. 274 rap la art. 199 rap. la art. 193 alin. (2), (2 ind. 1) lit. c), art. 195 ind. 1 alin. (2) C.pen. – iar la pedeapsă, mai majorăm o dată limitele cu o treime. Discuțiile ne luaseră aproximativ o oră până aici, așa că nu am mai făcut și calculele finale, dar am încercat ulterior și rezultatul este (sauf erreur de ma part) 2 ani, 2 luni și 20 de zile – 13 ani, 10 luni și 20 de zile. Pe lângă maximul uriaș, notăm că o diferență mai mare de 10 ani între minim și maxim nu știu să mai existe în Codul penal.
Din nou însă, știu, faptă gravă, cu potențial de escaladare, așa încât am putea lua alt exemplu: să spunem că un tată ajunge acasă și află că fiul său de 17 ani a cheltuit toți banii familiei la jocuri de noroc/petreceri/pe droguri etc. Sau trebuie să repete clasa sau a renunțat la școală sau orice alt motiv care îl determină pe tatăl supărat să-i dea două palme fiului minor, de față cu alt copil minor, cu aceeași consecință ca mai sus. Încadrare? Art. 199 rap la art. 193 alin. (2), (2 ind. 1) lit. b), art. 195 ind. 1 alin. (2) C.pen. Pedeapsă? Tot închisoarea între 1 an și 8 luni și 10 ani și 5 luni.
Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu. Nu există nicio posibilitate ca fiul (sau soția, în exemplele de mai sus) să spună că nu dorește tragerea la răspundere penală a tatălui/soțului și această manifestare de voință să conducă la clasare/încetarea procesului penal. Nu există posibilitatea ca procurorul să renunțe la urmărirea penală. Judecătorul nu poate dispune amânarea aplicării pedepsei, nici renunțarea la aplicarea pedepsei.
Cum am spus și mai sus și cu alte ocazii, nu înseamnă că faptele de mai sus nu sunt grave și nici că pot fi justificate cumva. Cred că, într-adevăr, unele dintre ele pot să preceadă femicidul, că multe nu au urmări atât de ușoare ca în exemplele de mai sus (ba chiar unele sunt greșit încadrate ca lovire deși sunt tentative la omor) și că trebuie oprite cumva. Dar cred cu tărie că nu dreptul penal hiper-represiv va rezolva aceste probleme și mai am convingerea că nu se poate să facem mai multă matematică decât drept atunci când trebuie să stabilim încadrări și să aplicăm pedepse. Știu că pare ultimul lucru de care să ne preocupăm, dar avem totuși și un principiu al legalității sancțiunilor care trebuie respectat.
Foarte probabil ca, în configurația actuală a legii, să ajungem la situații în care să se „tragă” de motive de clasare/achitare, să se adauge circumstanțe atenuante unde nu ar fi cazul sau să vedem că pedepsele vor fi orientate spre minim (cam cum era situația în cazul furturilor înainte de 2014), pentru a se putea dispune măcar suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei (atunci când se poate). Vom ajunge să arătăm cu degetul spre judecătorii care dau pedepse mici sau găsesc atenuante, deși nu fac decât să încerce să readucă un oarecare echilibru în sistemul de justiție penală. Această „rezistență” a practicii judiciare, pe care am văzut-o și cu alte ocazii, prin care se încearcă deci să atenueze efectul unor modificări legislative, este unul dintre cele mai bune instrumente de control al legiuitorului. Vom vedea dacă, peste câțiva ani, dacă se va face o evaluare a hotărârilor pronunțate pentru fapte comise după intrarea în vigoare a Legii privind femicidul, dar și a cazurilor grave care au fost astfel prevenite, rezultatul va fi pozitiv.
Pentru mai multe detalii privind Legea pentru prevenirea și combaterea femicidului, a se vedea acest articol.
