In preparation for the conference on February 27, I read in the French press that some members of parliament visited several juvenile detention centers yesterday. I am not discussing their political affiliations here, but rather a few details about the visit, the situation in these centers, and the juvenile justice system in France: - In Nanterre, at the center for minors in pretrial detention, out of 18 rooms, only 14 are occupied. The minors are alone in their rooms; - 787 minors were in pretrial detention in France as of January 1, 2026, held in nearly 50 detention facilities; - elsewhere, at the same facility in Nanterre, overcrowding has reached 212%; a 12-square-meter cell can hold up to 5 detainees, some of whom sleep on mattresses placed directly on the floor; - Minors should not be held with adult inmates, but detention conditions do not allow for compliance with this requirement; - Over 70% of minors released from detention are re-arrested

“At what point did I give my consent? Never!” The words above belong to Gisèle Pelicot—the woman who was drugged by her husband and subjected to a long series of rapes over approximately 10 years—and were spoken during the trial of her 50 assailants, in response to a statement by one defendant who claimed he believed everything was consensual. The discussion about consent predates the revelation of the horrors of the Pelicot case (also known as the “Mazan rapes”) in France and other countries. In this context, however, the bill (link 1 in the comment below) submitted in January 2025, which sought to incorporate consent into the definition of rape in the Penal Code, was debated in an expedited procedure and ultimately passed in October 2025. The law was enacted in November. In the Explanatory Memorandum of

„Poți să ai consimțământ valabil și la 5 ani. Cum, că nu pot vinde singur un apartament care e pe numele meu? Nu, dar poți face un schimb de mașinuțe.” – din uimirile studenților de anul I la Drept (redare aproximativă, cât permite memoria)  Voi începe cu un disclaimer: toată viața am fugit de subiectul răspunderii penale a minorilor, nu pentru că nu este interesant, ci pentru că implică aspecte din atât de multe domenii și cunoștințe de psihologie care le depășesc cu mult pe cele ale unui jurist penalist. Prin forța împrejurărilor, nu am scăpat însă: de la master unde am avut un curs întreg dedicat dreptului penal al minorilor, în care am întors pe toate părțile Ordonanța franceză din 1945, până la mai multe teze de doctorat în a căror comisie de îndrumare am fost, am tot citit despre răspunderea penală a minorilor. Despre discuția privind vârsta răspunderii penale am o opinie

Acum mai puțin de o oră am ascultat pronunțarea (transmisă live pe site-ul Curții de Casație franceze; înregistrarea aici - https://www.youtube.com/watch?v=ZlAKW1ALxZs) într-un dosar care este de mare interes pentru multe dintre lucrurile pe care le știm despre prescripția răspunderii penale. 𝐂𝐚𝐳𝐮𝐥 Marie-Thérèse Bonfanti (25 de ani) a fost declarată dispărută la 22 mai 1986. Mașina ei a fost găsită parcată în apropierea unui imobil unde urma să efectueze o livrare. O anchetă a început chiar în aceeași zi, pentru răpire și sechestrare (lipsire de libertate în mod ilegal, în dreptul nostru). Bărbatul care era proprietarul imobilului din fața căruia se afla vehiculul a fost reținut, dar s-a considerat că nu exista niciun motiv care să dovedească implicarea sa în comiterea infracțiunii, astfel că a fost eliberat. În 1989, urmărirea penală a fost închisă, fiind redeschisă în anul 2020 la cererea familiei victimei. 𝐈̂𝐧 𝟐𝟎𝟐𝟐, 𝐛𝐚̆𝐫𝐛𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐬𝐮𝐬-𝐦𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐭, 𝐘𝐯𝐞𝐬 𝐂𝐡𝐚𝐭𝐚𝐢𝐧, 𝐚

De obicei nu scriu detaliat despre dosarele pe care le gestionez în calitate de avocat, limitându-mă la unele informări pe pagina cabinetului. Fac o excepție de data aceasta, având în vedere importanța subiectului – și pentru că e bine ca problema de drept să ajungă la cât mai multe persoane. Discut doar despre cele reținute într-o hotărâre definitivă, iar nu de restul aspectelor legate de acest dosar, aflat încă în cursul procedurii de cameră preliminară. Dosarul la care mă refer este cel cunoscut sub numele „Căminul groazei din Mureș”, situație sesizată de Centrul de Resurse Juridice în urma unei vizite de monitorizare neanunțată la Centrul de îngrijire și asistență Căsuța Lu’ Min care a avut loc la 27 iulie 2023 - https://www.crj.ro/casuta-lu-min-bardesti-mures

Spre deosebire de titlul bombastic din 2020 și de cele inspirate din cărți din 2021 și 2023 ori din muzică în 2024, citatul de anul acesta este redat fidel și îi aparține fiului meu care, văzând un video cu el de când avea doi ani și un pic, a avut această replică pe care o găsesc foarte potrivită pentru ceea ce spunem și scriem și noi în lumea juridică. Paradoxal poate, având în vedere zbuciumul din spațiul public pe diverse teme de drept penal, în 2025 s-a scris, în dreptul penal, mai puțin în reviste juridice. S-a scris însă mult pe rețelele de socializare ori pe platforme care nu sunt de specialitate; s-au dat interviuri, s-au făcut emisiuni și podcast-uri. S-a scris și s-a vorbit însă și într-un limbaj mai accesibil celor fără pregătire juridică – un exercițiu pe care mi l-am propus, la rândul meu, de multă vreme și pe care anul acesta am reușit să-l fac

Una dintre ideile vehiculate în ultimele două săptămâni în spațiul public se referă la necesitatea ca răspunderea penală pentru infracțiunile de corupție să fie imprescriptibilă. Am discutat cu multe persoane, inclusiv prieteni din domeniul juridic, care consideră că aceasta este o idee bună, că ar rezolva multe din problemele actuale sau că măcar societatea ar fi mulțumită că 𝑠𝑒 𝑓𝑎𝑐𝑒 𝑐𝑒𝑣𝑎. Am să încerc să prezint puțin situația actuală, pentru a înțelege ce ar însemna o astfel de măsură. Întrucât subiectul este destul de tehnic, plec mai de la începuturi, pentru a înțelege și persoanele care nu sunt de specialitate. 𝑪𝒆 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒑𝒓𝒆𝒔𝒄𝒓𝒊𝒑𝒕̦𝒊𝒂 𝒓𝒂̆𝒔𝒑𝒖𝒏𝒅𝒆𝒓𝒊𝒊 𝒑𝒆𝒏𝒂𝒍𝒆? Am auzit prima oară despre prescripție de la profesorul meu de istorie din liceu, domnul Danut Solcan, cu referire la crimele împotriva umanității. Eram ferm convinși că e vorba de o rețetă medicală, așa că l-am întrebat pe tatăl meu care e treaba cu această noțiune.

Ieri, 25 noiembrie 2025 – zi simbolică, fiind 𝑍𝑖𝑢𝑎 𝐼𝑛𝑡𝑒𝑟𝑛𝑎𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙𝑎̆ 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝐸𝑙𝑖𝑚𝑖𝑛𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑉𝑖𝑜𝑙𝑒𝑛𝑡̦𝑒𝑖 𝐼̂𝑚𝑝𝑜𝑡𝑟𝑖𝑣𝑎 𝐹𝑒𝑚𝑒𝑖𝑙𝑜𝑟 – Camera Deputaților din Italia a adoptat, în unanimitate, după transmiterea proiectului aprobat de Senat din 23 iulie 2025, Legea privind introducerea infracțiunii de femicid și alte intervenții normative pentru combaterea violenței împotriva femeilor și pentru protecția victimelor. Italia este al patrulea stat membru UE – după Cipru, Malta și Croația – care creează o infracțiune distinctă de femicid. Potrivit art. 577-bis astfel introdus: 𝑂𝑟𝑖𝑐𝑖𝑛𝑒 𝑐𝑎𝑢𝑧𝑒𝑎𝑧𝑎̆ 𝑚𝑜𝑎𝑟𝑡𝑒𝑎 𝑢𝑛𝑒𝑖 𝑓𝑒𝑚𝑒𝑖 𝑎𝑡𝑢𝑛𝑐𝑖 𝑐𝑎̂𝑛𝑑 𝑓𝑎𝑝𝑡𝑎 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑐𝑜𝑚𝑖𝑠𝑎̆ 𝑐𝑎 𝑢𝑛 𝑎𝑐𝑡 𝑑𝑒 𝑢𝑟𝑎̆ 𝑠𝑎𝑢 𝑑𝑒 𝑑𝑖𝑠𝑐𝑟𝑖𝑚𝑖𝑛𝑎𝑟𝑒 𝑠𝑎𝑢 𝑑𝑒 𝑎𝑏𝑢𝑧 𝑑𝑒 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑟𝑒 (𝑝𝑟𝑒𝑣𝑎𝑟𝑖𝑐𝑎𝑧𝑖𝑜𝑛𝑒 – 𝑖̂𝑛 𝑜𝑟𝑖𝑔𝑖𝑛𝑎𝑙) 𝑜𝑟𝑖 𝑐𝑎 𝑢𝑛 𝑎𝑐𝑡 𝑑𝑒 𝑐𝑜𝑛𝑡𝑟𝑜𝑙, 𝑝𝑜𝑠𝑒𝑠𝑖𝑒 𝑠𝑎𝑢 𝑑𝑜𝑚𝑖𝑛𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑠𝑢𝑝𝑟𝑎 𝑠𝑎 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑑𝑒 𝑓𝑒𝑚𝑒𝑖𝑒, 𝑠𝑎𝑢 𝑖̂𝑛 𝑙𝑒𝑔𝑎̆𝑡𝑢𝑟𝑎̆ 𝑐𝑢 𝑟𝑒𝑓𝑢𝑧𝑢𝑙 𝑓𝑒𝑚𝑒𝑖𝑖 𝑑𝑒 𝑎 𝑖𝑛𝑖𝑡̦𝑖𝑎 𝑠𝑎𝑢 𝑚𝑒𝑛𝑡̦𝑖𝑛𝑒 𝑜 𝑟𝑒𝑙𝑎𝑡̦𝑖𝑒 𝑎𝑓𝑒𝑐𝑡𝑖𝑣𝑎̆, 𝑜𝑟𝑖 𝑐𝑎 𝑢𝑛 𝑎𝑐𝑡 𝑑𝑒 𝑙𝑖𝑚𝑖𝑡𝑎𝑟𝑒 𝑎 𝑙𝑖𝑏𝑒𝑟𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑠𝑎𝑙𝑒 𝑖𝑛𝑑𝑖𝑣𝑖𝑑𝑢𝑎𝑙𝑒, 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑝𝑒𝑑𝑒𝑝𝑠𝑖𝑡 𝑐𝑢 𝑖̂𝑛𝑐ℎ𝑖𝑠𝑜𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑝𝑒 𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑎̆.

𝑺𝒕𝒊𝒂𝒕̦𝒊 𝒄𝒂̆…? 1. Termenul 𝑓𝑒𝑚𝑖𝑐𝑖𝑑𝑒 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐟𝐨𝐥𝐨𝐬𝐢𝐭 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚 𝐝𝐚𝐭𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐬𝐞𝐧𝐬𝐮𝐥 𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐚𝐬𝐭𝐚̆𝐳𝐢 𝐝𝐞 𝐃𝐢𝐚𝐧𝐚 𝐄. 𝐇. 𝐑𝐮𝐬𝐬𝐞𝐥𝐥 𝐢̂𝐧 𝟏𝟗𝟕𝟔 pentru a descrie uciderea femeilor de către bărbați(i lor) pentru că sunt femei. Noțiunea a fost utilizată tot mai mult de atunci și în special începând cu anii 2000. De pildă, în Franța, o analiză a ziarului 𝐿𝑒 𝑀𝑜𝑛𝑑𝑒 arată că termenul a fost folosit pentru prima oară în respectiva publicație pe 11 septembrie 2003, într-o analiză a jurnalistului Paulo A. Paranagua despre drepturile omului în America Latină. 2. 𝐅𝐞𝐦𝐢𝐜𝐢𝐝𝐮𝐥 𝐧𝐮 𝐚𝐫𝐞 𝐨 𝐝𝐞𝐟𝐢𝐧𝐢𝐭̦𝐢𝐞 𝐬𝐭𝐚𝐧𝐝𝐚𝐫𝐝 𝐚𝐜𝐜𝐞𝐩𝐭𝐚𝐭𝐚̆ 𝐮𝐧𝐢𝐯𝐞𝐫𝐬𝐚𝐥 𝐥𝐚 𝐧𝐢𝐯𝐞𝐥 𝐦𝐨𝐧𝐝𝐢𝐚𝐥 𝐬𝐚𝐮 𝐢̂𝐧 𝐔𝐄. În continuare, când vorbim despre astfel de fapte (și vorbim mult inclusiv în România), nu știm exact despre ce vorbim, ce vrem să măsurăm și la ce ne uităm când cerem pedepse mai mari. Inexistența datelor statistice și lipsa studiilor bazate pe acestea reprezintă un obstacol

După o vară de muncă, am trimis la Editura C.H. Beck ultimele corecturi la ediția 4 a lucrării 𝑅𝑎̆𝑠𝑝𝑢𝑛𝑑𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑝𝑒𝑛𝑎𝑙𝑎̆ 𝑎 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑎𝑛𝑒𝑖 𝑗𝑢𝑟𝑖𝑑𝑖𝑐𝑒. Printre altele, cursul cuprinde și o serie de date statistice privind persoanele juridice cercetate penal, care sunt actualizate la fiecare ediție, pe baza informațiilor furnizate de Ministerul Justiției, Ministerul Public și Consiliului Superior al Magistraturii. Doar câteva cifre interesante, la aproape 20 de ani de când persoanele juridice răspund penal în România (octombrie 2006): În perioada 2007-2024, au fost 𝟏𝟓.𝟏𝟐𝟐 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐣𝐮𝐫𝐢𝐝𝐢𝐜𝐞 𝐜𝐞𝐫𝐜𝐞𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐚𝐥 (suspecți sau inculpați). Dintre aceste persoane juridice, 3.720 au fost trimise în judecată și 11.402 nu au fost trimise în judecată, ceea ce înseamnă că 𝐚𝐩𝐫𝐨𝐱𝐢𝐦𝐚𝐭𝐢𝐯 𝟐𝟒.𝟓𝟗% 𝐝𝐢𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞𝐥𝐞 𝐣𝐮𝐫𝐢𝐝𝐢𝐜𝐞 𝐜𝐞𝐫𝐜𝐞𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐚𝐮 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐭𝐫𝐢𝐦𝐢𝐬𝐞 𝐢̂𝐧 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐜𝐚𝐭𝐚̆ 𝐩𝐚̂𝐧𝐚̆ 𝐥𝐚 𝐬𝐟𝐚̂𝐫𝐬̦𝐢𝐭𝐮𝐥 𝐚𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝟐𝟎𝟐𝟒. Comparativ, persoanele fizice au fost trimise în judecată în proporție de 34.09% în aceeași perioadă. Anual, între 50 și aproape 80%