𝑅𝑎̆𝑠𝑝𝑢𝑛𝑑𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑝𝑒𝑛𝑎𝑙𝑎̆ 𝑎 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑎𝑛𝑒𝑖 𝑗𝑢𝑟𝑖𝑑𝑖𝑐𝑒 – curs universitar

După o vară de muncă, am trimis la Editura C.H. Beck ultimele corecturi la ediția 4 a lucrării 𝑅𝑎̆𝑠𝑝𝑢𝑛𝑑𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑝𝑒𝑛𝑎𝑙𝑎̆ 𝑎 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑎𝑛𝑒𝑖 𝑗𝑢𝑟𝑖𝑑𝑖𝑐𝑒.

Printre altele, cursul cuprinde și o serie de date statistice privind persoanele juridice cercetate penal, care sunt actualizate la fiecare ediție, pe baza informațiilor furnizate de Ministerul Justiției, Ministerul Public și Consiliului Superior al Magistraturii.

Doar câteva cifre interesante, la aproape 20 de ani de când persoanele juridice răspund penal în România (octombrie 2006):

În perioada 2007-2024, au fost 𝟏𝟓.𝟏𝟐𝟐 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐣𝐮𝐫𝐢𝐝𝐢𝐜𝐞 𝐜𝐞𝐫𝐜𝐞𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐚𝐥 (suspecți sau inculpați).

Dintre aceste persoane juridice, 3.720 au fost trimise în judecată și 11.402 nu au fost trimise în judecată, ceea ce înseamnă că 𝐚𝐩𝐫𝐨𝐱𝐢𝐦𝐚𝐭𝐢𝐯 𝟐𝟒.𝟓𝟗% 𝐝𝐢𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞𝐥𝐞 𝐣𝐮𝐫𝐢𝐝𝐢𝐜𝐞 𝐜𝐞𝐫𝐜𝐞𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐚𝐮 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐭𝐫𝐢𝐦𝐢𝐬𝐞 𝐢̂𝐧 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐜𝐚𝐭𝐚̆ 𝐩𝐚̂𝐧𝐚̆ 𝐥𝐚 𝐬𝐟𝐚̂𝐫𝐬̦𝐢𝐭𝐮𝐥 𝐚𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝟐𝟎𝟐𝟒. Comparativ, persoanele fizice au fost trimise în judecată în proporție de 34.09% în aceeași perioadă.

Anual, între 50 și aproape 80% din infracțiunile pentru sunt cercetate persoanele juridice sunt cele prevăzute în legile speciale. Situația în funcție de infracțiunile ce fac obiectul acestor dosare este următoarea (reflectată și în graficul alăturat):

Evaziune fiscală (40.12%)

Înșelăciune (8.02%)

Spălarea banilor (7.45%)

Infracțiuni contra intereselor financiare ale Uniunii Europene (3.23%)

Ucidere din culpă (3.08%)

Constituirea unui grup infracțional organizat (2.72%)

Infracțiuni de fals (2.65%)

Infracțiuni de serviciu (2.53%)

Infracțiuni prevăzute de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor (2.46%)

Infracțiuni de corupție (2.36%)

Interesante sunt însă și cifrele privind trimiterile în judecată: cel mai mare procent de persoane juridice trimise în judecată din rândul celor cercetate se regăsește în rândul infracțiunilor contra intereselor financiare ale Uniunii Europene (69.70%), urmat de infracțiunile de corupție prevăzute de Legea nr. 78/2000 (58.43%), infracțiunile contra persoanei (47.31%), spălarea banilor (25.59%), evaziune fiscală (22.09%). Procente mici se întâlnesc, de pildă, în cazul infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor (6.08%), contra patrimoniului (18.07%) sau în cazul infracțiunilor privind securitatea și sănătatea în muncă (18.79%).

Un exemplu dintre infracțiunile de mai sus, pe care îl analizez pe larg în carte, se referă la 𝐟𝐚𝐩𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞𝐢 𝐜𝐨𝐦𝐢𝐬𝐞 𝐝𝐞 𝐬𝐩𝐢𝐭𝐚𝐥𝐞 (temă care a făcut și obiectul unei prezentări anul acesta la Iași, la Cercul de Științe Penale). Jurisprudența instanțelor române se referă, preponderent, la spitale publice, în special spitale de urgență, organizate ca instituții publice; astfel:

Un prim spital a fost condamnat în 2011 pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, întrucât a permis „𝑐𝑎 𝑙𝑎 𝑀𝑎𝑡𝑒𝑟𝑛𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝐵. 𝑠𝑎̆ 𝑠𝑒 𝑢𝑡𝑖𝑙𝑖𝑧𝑒𝑧𝑒 𝑢𝑛 𝑖𝑛𝑐𝑢𝑏𝑎𝑡𝑜𝑟 𝑖𝑚𝑝𝑟𝑜𝑝𝑟𝑖𝑢 𝑓𝑢𝑛𝑐𝑡̧𝑖𝑜𝑛𝑎̆𝑟𝑖𝑖, 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑖̂𝑛 𝑢𝑟𝑚𝑎 𝑢𝑛𝑒𝑖 𝑝𝑟𝑜𝑐𝑒𝑑𝑢𝑟𝑖 𝑑𝑒 𝑓𝑜𝑡𝑜𝑡𝑒𝑟𝑎𝑝𝑖𝑒 𝑙𝑎 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑠𝑢𝑝𝑢𝑠, 𝑢𝑛 𝑛𝑜𝑢 𝑛𝑎̆𝑠𝑐𝑢𝑡 𝑎 𝑠𝑢𝑓𝑒𝑟𝑖𝑡 𝑙𝑒𝑧𝑖𝑢𝑛𝑖 𝑑𝑒 𝑎𝑟𝑠𝑢𝑟𝑎̆ 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑎 𝑐𝑎̆𝑟𝑜𝑟 𝑣𝑖𝑛𝑑𝑒𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎 𝑛𝑒𝑐𝑒𝑠𝑖𝑡𝑎𝑡 200 𝑑𝑒 𝑧𝑖𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑖̂𝑛𝑔𝑟𝑖𝑗𝑖𝑟𝑖 𝑚𝑒𝑑𝑖𝑐𝑎𝑙𝑒, 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑖-𝑎𝑢 𝑝𝑢𝑠 𝑖̂𝑛 𝑝𝑒𝑟𝑖𝑐𝑜𝑙 𝑣𝑖𝑎𝑡̧𝑎 𝑠̧𝑖 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡𝑖𝑡𝑢𝑖𝑒 𝑜 𝑠𝑙𝑢𝑡̧𝑖𝑟𝑒”;

Al doilea spital a fost condamnat în 2016 pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă comise asupra mai multor persoane (cazul incendiului de la Maternitatea Giulești);

Ulterior, un alt spital a fost condamnat, în 2018, pentru vătămare corporală din culpă, întrucât „𝑛𝑢 𝑑𝑒𝑡̦𝑖𝑛𝑒𝑎 𝑢𝑛 𝑝𝑙𝑎𝑛 𝑎𝑛𝑢𝑎𝑙 𝑑𝑒 𝑝𝑟𝑒𝑣𝑒𝑛𝑖𝑟𝑒 𝑎 𝑖𝑛𝑓𝑒𝑐𝑡̦𝑖𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑛𝑜𝑠𝑜𝑐𝑜𝑚𝑖𝑎𝑙𝑒 𝑎𝑑𝑎𝑝𝑡𝑎𝑡 𝑠𝑖𝑡𝑢𝑎𝑡̦𝑖𝑒𝑖 𝑠𝑝𝑒𝑐𝑖𝑎𝑙𝑒 𝑐𝑜𝑛𝑐𝑟𝑒𝑡𝑒 𝑑𝑒𝑡𝑒𝑟𝑚𝑖𝑛𝑎𝑡𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑒𝑓𝑒𝑐𝑡𝑢𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡𝑟𝑢𝑐𝑡̦𝑖𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑑𝑒 𝑟𝑒𝑎𝑏𝑖𝑙𝑖𝑡𝑎𝑟𝑒 𝑎 𝑐𝑙𝑎̆𝑑𝑖𝑟𝑖𝑖, 𝑛𝑒𝑓𝑖𝑖𝑛𝑑 𝑖𝑑𝑒𝑛𝑡𝑖𝑓𝑖𝑐𝑎𝑡𝑒 𝑡𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑝𝑢𝑛𝑐𝑡𝑒𝑙𝑒 𝑠̦𝑖 𝑠𝑒𝑔𝑚𝑒𝑛𝑡𝑒𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑟𝑖𝑠𝑐 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑖𝑛𝑓𝑒𝑐𝑡̦𝑖𝑖 𝑛𝑜𝑠𝑜𝑐𝑜𝑚𝑖𝑎𝑙𝑒, 𝑛𝑢 𝑒𝑟𝑎𝑢 𝑟𝑒𝑠𝑝𝑒𝑐𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑝𝑟𝑜𝑡𝑜𝑐𝑜𝑎𝑙𝑒 𝑝𝑟𝑖𝑣𝑖𝑛𝑑 𝑐𝑢𝑟𝑎̆𝑡̦𝑒𝑛𝑖𝑎, 𝑑𝑒𝑧𝑖𝑛𝑓𝑒𝑐𝑡̦𝑖𝑎, 𝑔𝑒𝑠𝑡𝑖𝑜𝑛𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑑𝑒𝑠̦𝑒𝑢𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟, 𝑐𝑖𝑟𝑐𝑢𝑖𝑡𝑢𝑙 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑛𝑎𝑙𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑎𝑢𝑥𝑖𝑙𝑖𝑎𝑟 𝑖̂𝑛 𝑏𝑙𝑜𝑐𝑢𝑙 𝑜𝑝𝑒𝑟𝑎𝑡𝑜𝑟, 𝑛𝑢 𝑒𝑟𝑎 𝑒𝑓𝑒𝑐𝑡𝑢𝑎𝑡𝑎̆ 𝑐𝑜𝑟𝑒𝑠𝑝𝑢𝑛𝑧𝑎̆𝑡𝑜𝑟 𝑝𝑟𝑜𝑑𝑢𝑐𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑎𝑝𝑒𝑖 𝑠𝑡𝑒𝑟𝑖𝑙𝑒, 𝑠𝑢𝑝𝑟𝑎𝑎𝑔𝑙𝑜𝑚𝑒𝑟𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑑𝑢𝑙𝑎𝑝𝑢𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟, 𝑑𝑒 𝑎𝑠𝑒𝑚𝑒𝑛𝑒𝑎 𝑠 𝑎 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡𝑎𝑡𝑎𝑡 𝑐𝑎̆, 𝑑𝑒𝑠̦𝑖 𝑎𝑛𝑎𝑙𝑖𝑧𝑒𝑙𝑒 𝑒𝑓𝑒𝑐𝑡𝑢𝑎𝑡𝑒 𝑖̂𝑛 𝑐𝑢𝑟𝑠𝑢𝑙 𝑙𝑢𝑛𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑖𝑎𝑛𝑢𝑎𝑟𝑖𝑒 – 𝑚𝑎𝑖 2012 𝑖𝑛𝑑𝑖𝑐𝑎𝑢 𝑜 𝑖̂𝑛𝑐𝑎̆𝑟𝑐𝑎̆𝑡𝑢𝑟𝑎̆ 𝑚𝑖𝑐𝑟𝑜𝑏𝑖𝑎𝑛𝑎̆ 𝑟𝑖𝑑𝑖𝑐𝑎𝑡𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑑𝑟𝑢𝑙 𝑏𝑙𝑜𝑐𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑜𝑝𝑒𝑟𝑎𝑡𝑜𝑟, 𝑖𝑛𝑐𝑙𝑢𝑠𝑖𝑣 𝑑𝑒𝑝𝑖𝑠𝑡𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑏𝑎𝑐𝑡𝑒𝑟𝑖𝑒𝑖 𝑝𝑠𝑒𝑢𝑑𝑜𝑚𝑜𝑛𝑎𝑠 𝑎𝑒𝑟𝑢𝑔𝑖𝑛𝑜𝑠𝑎 𝑖̂𝑛 𝑎𝑝𝑎 𝑠𝑡𝑒𝑟𝑖𝑙𝑎̆ 𝑎 𝑏𝑙𝑜𝑐𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑜𝑝𝑒𝑟𝑎𝑡𝑜𝑟, 𝑛𝑢 𝑎𝑢 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑙𝑢𝑎𝑡𝑒 𝑚𝑎̆𝑠𝑢𝑟𝑖 𝑠𝑝𝑒𝑐𝑖𝑎𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑝𝑟𝑒𝑣𝑒𝑛𝑖𝑟𝑒 𝑑𝑒𝑐𝑎̂𝑡 𝑑𝑢𝑝𝑎̆ 𝑖̂𝑚𝑏𝑜𝑙𝑛𝑎̆𝑣𝑖𝑟𝑒𝑎 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑎𝑛𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑣𝑎̆𝑡𝑎̆𝑚𝑎𝑡𝑒”;

Tot în legătură cu infecțiile nosocomiale a fost condamnat un spital în anul 2024 întrucât „𝑛𝑢 𝑎 𝑙𝑢𝑎𝑡 𝑚𝑎̆𝑠𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑐𝑜𝑟𝑒𝑠𝑝𝑢𝑛𝑧𝑎̆𝑡𝑜𝑎𝑟𝑒 𝑑𝑒 𝑖𝑑𝑒𝑛𝑡𝑖𝑓𝑖𝑐𝑎𝑟𝑒, 𝑟𝑎𝑝𝑜𝑟𝑡𝑎𝑟𝑒 𝑠̦𝑖 𝑖̂𝑛𝑙𝑎̆𝑡𝑢𝑟𝑎𝑟𝑒 𝑎 𝑖𝑛𝑓𝑒𝑐𝑡̦𝑖𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑛𝑜𝑠𝑜𝑐𝑜𝑚𝑖𝑎𝑙𝑒, 𝑐𝑜𝑛𝑡𝑎𝑚𝑖𝑛𝑎̂𝑛𝑑 𝑚𝑒𝑑𝑖𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑠𝑝𝑖𝑡𝑎𝑙 𝑐𝑢 𝑚𝑖𝑐𝑟𝑜𝑜𝑟𝑔𝑎𝑛𝑖𝑠𝑚𝑒 𝑐𝑢 𝑝𝑜𝑡𝑒𝑛𝑡̦𝑖𝑎𝑙 𝑛𝑜𝑠𝑜𝑐𝑜𝑚𝑖𝑎𝑙, 𝑐𝑒𝑒𝑎 𝑐𝑒 𝑎 𝑐𝑜𝑛𝑑𝑢𝑠 𝑙𝑎 𝑖̂𝑚𝑏𝑜𝑙𝑛𝑎̆𝑣𝑖𝑟𝑒𝑎 𝑛𝑜𝑢-𝑛𝑎̆𝑠𝑐𝑢𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 (…) 𝑐𝑢 𝑏𝑎𝑐𝑡𝑒𝑟𝑖𝑎 𝑃𝑠𝑒𝑢𝑑𝑜𝑚𝑜𝑛𝑎𝑠 𝑎𝑒𝑟𝑢𝑔𝑖𝑛𝑜𝑠𝑎 𝑖̂𝑛 𝑡𝑖𝑚𝑝𝑢𝑙 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑛𝑎̆𝑟𝑖𝑖 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑑𝑟𝑢𝑙 𝑢𝑛𝑖𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑖 𝑚𝑒𝑑𝑖𝑐𝑎𝑙𝑒, 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑖̂𝑛 𝑢𝑟𝑚𝑎 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑙𝑖𝑐𝑎𝑡̦𝑖𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑚𝑒𝑑𝑖𝑐𝑎𝑙𝑒 𝑎 𝑑𝑒𝑐𝑒𝑑𝑎𝑡”.

Cel puțin alte două spitale publice sunt trimise în judecată – unul pentru distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru (incendiu din pandemie soldat cu 9 decese și trei persoane care au suferit vătămări) și ucidere din culpă (infecții nosocomiale ale nou-născuților).

Amenzile aplicate celor patru spitale condamnate variază între 72.000 lei și 400.000 de lei, iar despăgubirile civile sunt cuprinse între 45.000 euro (în al treilea caz) și 500.000 euro (ultimul caz).

Mai avem și situația unui spital obligat, în primă instanță, ca parte responsabilă civilmente pentru o infracțiune de omor comis asupra unei angajate (soluție înlăturată de instanța de apel), precum și curajoasa decizie a Curții de Apel București de achitare a medicilor, dar de obligare a spitalului unde lucrau la plata despăgubirilor, 𝐢̂𝐧 𝐭𝐞𝐦𝐞𝐢𝐮𝐥 𝐚𝐫𝐭. 𝟐 𝐂𝐄𝐃𝐎, pentru neasigurarea sângelui necesar tratamentului unui pacient, care a decedat din această cauză (despre această decizie am vorbit cu George Lazăr la conferința privind malpraxisul medical în 2021).

Alte spitale publice au fost obligate la plata de despăgubiri în acțiuni introduse în fața instanțelor civile (de pildă, pentru infecții nosocomiale sau pentru o perfuzie făcută greșit, care a condus la sechele neurologice grave în cazul unui copil).

Problemele pe care le ridică aceste dosare sunt multiple, inclusiv în ceea ce privește aplicarea și plata amenzii penale – unele din întrebările care se pun de multă vreme ar fi următoarele: amenda, în cazul instituțiilor publice, este oare cea mai potrivită sancțiune, dat fiind că provine din sume de la buget, unde contribuie toți cetățenii, deci inclusiv…victimele? Nu se ajunge, astfel, ca victimele să plătească amenda stabilită în sarcina celui care a comis o infracțiune împotriva lor?

Despre acestea și despre mult mai multe este această carte; tot despre ele discut cu masteranzii la cursurile care se desfășoară în fiecare joi la programul de master 𝑆̦𝑡𝑖𝑖𝑛𝑡̦𝑒 𝑃𝑒𝑛𝑎𝑙𝑒.