Despre imprescriptibilitatea răspunderii penale pentru infracțiunile de corupție
Una dintre ideile vehiculate în ultimele două săptămâni în spațiul public se referă la necesitatea ca răspunderea penală pentru infracțiunile de corupție să fie imprescriptibilă. Am discutat cu multe persoane, inclusiv prieteni din domeniul juridic, care consideră că aceasta este o idee bună, că ar rezolva multe din problemele actuale sau că măcar societatea ar fi mulțumită că 𝑠𝑒 𝑓𝑎𝑐𝑒 𝑐𝑒𝑣𝑎. Am să încerc să prezint puțin situația actuală, pentru a înțelege ce ar însemna o astfel de măsură. Întrucât subiectul este destul de tehnic, plec mai de la începuturi, pentru a înțelege și persoanele care nu sunt de specialitate. 𝑪𝒆 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒑𝒓𝒆𝒔𝒄𝒓𝒊𝒑𝒕̦𝒊𝒂 𝒓𝒂̆𝒔𝒑𝒖𝒏𝒅𝒆𝒓𝒊𝒊 𝒑𝒆𝒏𝒂𝒍𝒆? Am auzit prima oară despre prescripție de la profesorul meu de istorie din liceu, domnul Danut Solcan, cu referire la crimele împotriva umanității. Eram ferm convinși că e vorba de o rețetă medicală, așa că l-am întrebat pe tatăl meu care e treaba cu această noțiune.