Decizia ICCJ nr. 189/2025 – HP penal privind infracțiunea de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor
În Monitorul Oficial nr. 522 din 4 iunie 2025 s-a publicat Decizia ICCJ nr. 189/2025 – HP penal privind infracțiunea de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor (problema este identică însă și în cazul majorilor).
În concret:
În dosarul în care s-a formulat sesizarea, a fost trimisă în judecată o femeie care, în anul 2022, și-a determinat fiica minoră în vârstă de 3 ani și jumătate „𝑠𝑎̆ 𝑖̂𝑖 𝑒𝑥𝑎𝑚𝑖𝑛𝑒𝑧𝑒 𝑣𝑖𝑧𝑢𝑎𝑙, 𝑖̂𝑛𝑑𝑒𝑎𝑝𝑟𝑜𝑎𝑝𝑒, 𝑜𝑟𝑔𝑎𝑛𝑢𝑙 𝑔𝑒𝑛𝑖𝑡𝑎𝑙, 𝑝𝑟𝑒𝑐𝑢𝑚 𝑠̧𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑖̂𝑙 𝑒𝑥𝑝𝑙𝑜𝑟𝑒𝑧𝑒 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑎𝑡𝑖𝑛𝑔𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑟𝑒𝑝𝑒𝑡𝑎𝑡𝑎̆ 𝑎 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑢𝑖𝑎 𝑐𝑢 𝑚𝑎̂𝑛𝑎, 𝑚𝑜𝑚𝑒𝑛𝑡𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑢 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑖̂𝑛𝑟𝑒𝑔𝑖𝑠𝑡𝑟𝑎𝑡𝑒 𝑑𝑒 𝑖𝑛𝑐𝑢𝑙𝑝𝑎𝑡𝑎̆ 𝑐𝑢 𝑡𝑒𝑙𝑒𝑓𝑜𝑛𝑢𝑙 𝑚𝑜𝑏𝑖𝑙”, 𝑖𝑎𝑟 𝑑𝑜𝑢𝑎̆ 𝑠𝑎̆𝑝𝑡𝑎̂𝑚𝑎̂𝑛𝑖 𝑚𝑎𝑖 𝑡𝑎̂𝑟𝑧𝑖𝑢 „𝑖𝑛𝑐𝑢𝑙𝑝𝑎𝑡𝑎 𝑖-𝑎 𝑝𝑒𝑟𝑚𝑖𝑠 𝑚𝑖𝑛𝑜𝑟𝑒𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑜 𝑠𝑎̆𝑟𝑢𝑡𝑒 𝑠̧𝑖 𝑠̧𝑖-𝑎 𝑖𝑛𝑡𝑟𝑜𝑑𝑢𝑠 𝑙𝑖𝑚𝑏𝑎 𝑖̂𝑛 𝑔𝑢𝑟𝑎 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑒𝑖𝑎”.
Prima instanță a considerat că „𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑎𝑐𝑒𝑎𝑠𝑡𝑎̆ 𝑐𝑜𝑛𝑑𝑢𝑖𝑡𝑎̆ 𝑖𝑛𝑎𝑑𝑒𝑐𝑣𝑎𝑡𝑎̆ 𝑖𝑛𝑐𝑢𝑙𝑝𝑎𝑡𝑎 𝑛𝑢 𝑎 𝑢𝑟𝑚𝑎̆𝑟𝑖𝑡 𝑠𝑎̆ 𝑜𝑏𝑡̧𝑖𝑛𝑎̆ 𝑠𝑎𝑡𝑖𝑠𝑓𝑎𝑐𝑡̧𝑖𝑒 𝑠𝑒𝑥𝑢𝑎𝑙𝑎̆, 𝑛𝑒𝑝𝑢𝑡𝑎̂𝑛𝑑 𝑓𝑖 𝑐𝑎𝑟𝑎𝑐𝑡𝑒𝑟𝑖𝑧𝑎𝑡𝑎̆ 𝑐𝑎 𝑟𝑒𝑝𝑟𝑒𝑧𝑒𝑛𝑡𝑎̂𝑛𝑑 𝑎𝑐𝑡𝑒 𝑑𝑒 𝑎𝑔𝑟𝑒𝑠𝑖𝑢𝑛𝑒 𝑠𝑒𝑥𝑢𝑎𝑙𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑠𝑒𝑛𝑠𝑢𝑙 𝑙𝑒𝑔𝑖𝑖 𝑝𝑒𝑛𝑎𝑙𝑒.”
Parchetul a declarat apel.
În apel, Înalta Curte a fost întrebată de instanță (Curtea de Apel București) dacă în cazul infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, pentru întrunirea elementelor de tipicitate a faptei 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐧𝐞𝐜𝐞𝐬𝐚𝐫𝐚̆ 𝐬̧𝐢 𝐢̂𝐧𝐝𝐞𝐩𝐥𝐢𝐧𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐝𝐢𝐭̧𝐢𝐞𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐢𝐧𝐝 𝐮𝐫𝐦𝐚̆𝐫𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐬𝐜𝐨𝐩𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐨𝐛𝐭̧𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢𝐢 𝐮𝐧𝐞𝐢 𝐬𝐚𝐭𝐢𝐬𝐟𝐚𝐜𝐭̧𝐢𝐢 𝐬𝐞𝐱𝐮𝐚𝐥𝐞.
De ce această întrebare, pusă în discuție din oficiu? Spune Curtea de Apel:
– în cazul infacțiunii de agresiune sexuală, legiuitorul nu realizează a o enumerare limitativă a acestora cum s-a procedat în cazul infracțiunii de viol (fapta se comite prin 𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐧𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚̆ 𝐬𝐞𝐱𝐮𝐚𝐥𝐚̆ 𝐚𝐥𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞𝐜𝐚̂𝐭 𝐫𝐚𝐩𝐨𝐫𝐭𝐮𝐥 𝐬𝐞𝐱𝐮𝐚𝐥, 𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐬𝐞𝐱𝐮𝐚𝐥 𝐨𝐫𝐚𝐥 𝐬𝐚𝐮 𝐚𝐧𝐚𝐥, 𝐩𝐫𝐞𝐜𝐮𝐦 𝐬̧𝐢 𝐨𝐫𝐢𝐜𝐞 𝐚𝐥𝐭𝐞 𝐚𝐜𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐞𝐭𝐫𝐚𝐫𝐞 𝐯𝐚𝐠𝐢𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐬𝐚𝐮 𝐚𝐧𝐚𝐥𝐚̆);
-„𝑖̂𝑛 𝑝𝑟𝑎𝑐𝑡𝑖𝑐𝑎̆ 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑖̂𝑛𝑡𝑎̂𝑙𝑛𝑖𝑡𝑒 𝑓𝑟𝑒𝑐𝑣𝑒𝑛𝑡 𝑠𝑖𝑡𝑢𝑎𝑡̦𝑖𝑖 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑐𝑡̦𝑖𝑢𝑛𝑖𝑙𝑒 𝑓𝑎̆𝑝𝑡𝑢𝑖𝑡𝑜𝑟𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑎𝑢 𝑢𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑎𝑐𝑡𝑒𝑟 𝑒𝑐ℎ𝑖𝑣𝑜𝑐, 𝑛𝑒𝑟𝑒𝑝𝑟𝑒𝑧𝑒𝑛𝑡𝑎̂𝑛𝑑 𝑝𝑒𝑟 𝑠𝑒 𝑎𝑐𝑡𝑒 𝑑𝑒 𝑛𝑎𝑡𝑢𝑟𝑎̆ 𝑠𝑒𝑥𝑢𝑎𝑙𝑎̆ – 𝑑𝑒 𝑒𝑥., 𝑎𝑡𝑖𝑛𝑔𝑒𝑟𝑖 𝑖̂𝑛 𝑧𝑜𝑛𝑎 𝑐𝑜𝑎𝑝𝑠𝑒𝑖, 𝑎 𝑓𝑒𝑠𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑜𝑟𝑖 𝑎 𝑎𝑏𝑑𝑜𝑚𝑒𝑛𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑣𝑖𝑐𝑡𝑖𝑚𝑒𝑖, 𝑖̂𝑛𝑐𝑒𝑟𝑐𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑑𝑒 𝑎 𝑜 𝑠𝑎̆𝑟𝑢𝑡𝑎 𝑜𝑟𝑖 𝑑𝑒 𝑎-𝑖 𝑟𝑖𝑑𝑖𝑐𝑎 𝑏𝑙𝑢𝑧𝑎 𝑒𝑡𝑐. – 𝑐𝑎𝑧 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒, 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑎 𝑠𝑡𝑎𝑏𝑖𝑙𝑖 𝑑𝑎𝑐𝑎̆ 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑒𝑎 𝑠𝑒 𝑐𝑖𝑟𝑐𝑢𝑚𝑠𝑐𝑟𝑖𝑢 𝑖̂𝑛 𝑐𝑜𝑛𝑐𝑟𝑒𝑡 𝑒𝑙𝑒𝑚𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑚𝑎𝑡𝑒𝑟𝑖𝑎𝑙 𝑎𝑙 𝑖𝑛𝑓𝑟𝑎𝑐𝑡̦𝑖𝑢𝑛𝑖𝑖 𝑑𝑒 𝑎𝑔𝑟𝑒𝑠𝑖𝑢𝑛𝑒 𝑠𝑒𝑥𝑢𝑎𝑙𝑎̆, 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑛𝑒𝑐𝑒𝑠𝑎𝑟𝑎̆ 𝑜 𝑎𝑛𝑎𝑙𝑖𝑧𝑎̆ 𝑚𝑎𝑖 𝑎𝑚𝑝𝑙𝑎̆, 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑝𝑟𝑒𝑠𝑢𝑝𝑢𝑛𝑒 𝑖𝑑𝑒𝑛𝑡𝑖𝑓𝑖𝑐𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑠𝑐𝑜𝑝𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑢𝑟𝑚𝑎̆𝑟𝑖𝑡 𝑑𝑒 𝑎𝑢𝑡𝑜𝑟 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑚𝑒𝑑𝑖𝑢𝑙 𝑙𝑜𝑟”;
– în decizia CCR nr. 92/2023 a Curții Constituționale s-a reținut, conform jurisprudenței anterioare a instanței constituționale (DCC. nr. 420/2017), că prin expresia „act de natură sexuală”, utilizată în cadrul art. 219 C.pen., legiuitorul a avut în vedere „𝑜𝑟𝑖𝑐𝑒 𝑎𝑐𝑡 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑠𝑒 𝑡𝑖𝑛𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑜𝑏𝑡̦𝑖𝑛𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑒𝑥𝑐𝑖𝑡𝑎𝑡̦𝑖𝑒𝑖 𝑠𝑒𝑥𝑢𝑎𝑙𝑒 𝑜𝑟𝑖 𝑎 𝑠𝑎𝑡𝑖𝑠𝑓𝑎𝑐𝑡̦𝑖𝑒𝑖 𝑠𝑒𝑥𝑢𝑎𝑙𝑒 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑎𝑙𝑡𝑒 𝑝𝑟𝑜𝑐𝑒𝑑𝑒𝑒 𝑑𝑒𝑐𝑎̂𝑡 𝑎𝑐𝑡̦𝑖𝑢𝑛𝑒𝑎 𝑑𝑒 𝑝𝑒𝑛𝑒𝑡𝑟𝑎𝑟𝑒”.
Se adaugă aici și o decizie mai veche a ICCJ pronunțată în recurs în interesul legii (3/2005), mult criticată în doctrină încă de la acel moment.
Profesorii de la Facultățile de Drept din București, Cluj și Timișoara, care au transmis opinii în cauză, au considerat că satsifacția sexuală nu este o condiție de tipicitate a infracțiunii de agresiune sexuală.
Opinia domnului profesor Valerian Cioclei este disponibilă aici: https://drept.unibuc.ro/…/1,%202025,%206.%20Valerian…
Înalta Curte a avut aceeași opinie, stabilind cu caracter obligatoriu că „𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐳𝐮𝐥 𝐢𝐧𝐟𝐫𝐚𝐜𝐭̧𝐢𝐮𝐧𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐚𝐠𝐫𝐞𝐬𝐢𝐮𝐧𝐞 𝐬𝐞𝐱𝐮𝐚𝐥𝐚̆ 𝐬𝐚̆𝐯𝐚̂𝐫𝐬̧𝐢𝐭𝐚̆ 𝐚𝐬𝐮𝐩𝐫𝐚 𝐮𝐧𝐮𝐢 𝐦𝐢𝐧𝐨𝐫, 𝐩𝐫𝐞𝐯𝐚̆𝐳𝐮𝐭𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐚𝐫𝐭. 𝟐𝟏𝟗¹ 𝐚𝐥𝐢𝐧. (𝟏), 𝐚𝐥𝐢𝐧. (𝟏𝟐) 𝐬̧𝐢 𝐚𝐥𝐢𝐧. (𝟑) 𝐥𝐢𝐭. 𝐚) 𝐬̧𝐢 𝐛) 𝐝𝐢𝐧 𝐂𝐨𝐝𝐮𝐥 𝐩𝐞𝐧𝐚𝐥, 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐮𝐧𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐞𝐥𝐞𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐭𝐢𝐩𝐢𝐜𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐚𝐥𝐞 𝐢𝐧𝐟𝐫𝐚𝐜𝐭̧𝐢𝐮𝐧𝐢𝐢 𝐧𝐮 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐧𝐞𝐜𝐞𝐬𝐚𝐫𝐚̆ 𝐬̧𝐢 𝐢̂𝐧𝐝𝐞𝐩𝐥𝐢𝐧𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐝𝐢𝐭̧𝐢𝐞𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐢𝐧𝐝 𝐮𝐫𝐦𝐚̆𝐫𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐬𝐜𝐨𝐩𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐨𝐛𝐭̧𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢𝐢 𝐮𝐧𝐞𝐢 𝐬𝐚𝐭𝐢𝐬𝐟𝐚𝐜𝐭̧𝐢𝐢 𝐬𝐞𝐱𝐮𝐚𝐥𝐞.”
În motivarea instanței supreme se reține că:
– pentru a identifica actele de natură sexuală care constituie elementul material al infracţiunilor de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor trebuie avut în vedere 𝐨𝐛𝐢𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐣𝐮𝐫𝐢𝐝𝐢𝐜 al acestei infracţiuni, care constă în relaţiile sociale referitoare la libertatea şi inviolabilitatea sexuală, libertatea psihică, integritatea corporală sau chiar viaţa minorului;
– legiuitorul nu a prevăzut în conţinutul incriminării o condiţie referitoare la scopul care să trebuiască urmărit de făptuitor, respectiv de a obţine satisfacţie sexuală, şi care să întregească elementul obiectiv sau subiectiv al infracţiunii, deci 𝐧𝐮 𝐬𝐞 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐫𝐞𝐭̧𝐢𝐧𝐞 𝐩𝐞 𝐜𝐚𝐥𝐞 𝐣𝐮𝐫𝐢𝐬𝐩𝐫𝐮𝐝𝐞𝐧𝐭̧𝐢𝐚𝐥𝐚̆ 𝐨 𝐚𝐬𝐭𝐟𝐞𝐥 𝐝𝐞 𝐜𝐞𝐫𝐢𝐧𝐭̧𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐭𝐢𝐩𝐢𝐜𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞, întrucât ar reprezenta o adăugire nepermisă la lege, o interpretare care excedează voinţei legiuitorului;
– singurul criteriu avut în vedere este libertatea şi integritatea sexuală a victimei şi nicidecum motivaţia, scopul urmărit de făptuitor;
– faptul că legiuitorul nu a avut intenţia de a introduce în conţinutul constitutiv al infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor o cerinţă privind scopul de a obţine o satisfacţie sexuală reiese chiar din reglementarea infracţiunii, care în art. 219¹ alin. (3) lit. d) din Codul penal prevede comiterea infracţiunii de agresiune sexuală asupra unui minor în scopul producerii de materiale pornografice;
– prin această manieră de reglementare 𝐥𝐞𝐠𝐢𝐮𝐢𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐚 𝐮𝐫𝐦𝐚̆𝐫𝐢𝐭 𝐢𝐧𝐜𝐫𝐢𝐦𝐢𝐧𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐭𝐮𝐭𝐮𝐫𝐨𝐫 𝐟𝐨𝐫𝐦𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐚𝐠𝐫𝐞𝐬𝐢𝐮𝐧𝐞 𝐬𝐞𝐱𝐮𝐚𝐥𝐚̆;
– dacă pentru reţinerea elementului material al infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor s-ar avea în vedere ca actul de natură sexuală să aibă aptitudinea de a-l satisface pe autor, ar însemna să fie excluse faptele comise de persoanele care nu au capacitatea de a obţine o satisfacţie sexuală (impotenţă, frigiditate) ori faptele comise cu scopul de a chinui sau umili victima și care aduc atingere libertății și integrității sexuale;
– deciziile nr. 420/2017 şi nr. 92/2023 ale Curţii Constituţionalitate sunt decizii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, considerentele din conţinutul acestora au relevanţă şi forţă obligatorie doar în sensul susţinerii constituţionalităţii textului de lege, neputând reconfigura conţinutul unei infracţiuni;
– scopul obţinerii unei satisfacţii sexuale, la care se referă Curtea Constituţională, poate constitui un indiciu, un reper cu privire la existenţa unui act de natură sexuală în circumstanţele concrete în care acesta a fost săvârşit, însă nu reprezintă un element indispensabil în definirea acestuia şi o condiţie privind existenţa infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor.
Pe scurt, 𝐜𝐞𝐞𝐚 𝐜𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐝𝐚𝐜𝐚̆ 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐥𝐞𝐳𝐚𝐭𝐚̆ 𝐥𝐢𝐛𝐞𝐫𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐬𝐚𝐮 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐠𝐫𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐬𝐞𝐱𝐮𝐚𝐥𝐚̆ 𝐚 𝐯𝐢𝐜𝐭𝐢𝐦𝐞𝐢, 𝐧𝐮 𝐝𝐞 𝐜𝐞 𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐢𝐬 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐟𝐚𝐩𝐭𝐚 (aspect care poate fi avut însă în vedere, inclusiv la individualizarea pedepsei, eventuale măsuri preventive ,dar mai ales pentru evaluarea riscului de recidivă, potențial tratament medical etc.).
Un articol care analizează practica judiciară privind necesitatea scopului obținerii satisfacției sexuale (în special în cazul atingerilor în zona fesieră) poate fi citit aici: https://revistaprolege.ro/unele-aspecte-jurisprudentiale…/
NB: în cauză, în fața instanței de fond, fusese schimbată încadrarea juridică din infracțiunea de agresiune sexuală prev. de art. 219 alin. 1, alin. 2 lit. a, b, c și alin. 2 ind. 1 teza a I-a Cod penal (deci profitând de imposibilitatea victimei de a-și exprima voința, având în vedere vârsta), cu aplic art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal în infracţiunea prev. de art. 219¹ alin. (1), alin (1²), alin. (3) lit. a) şi b) Cod penal, cu aplic art. 35 alin. (1) Cod penal și art. 41 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, 𝐚𝐩𝐫𝐞𝐜𝐢𝐢𝐧𝐝𝐮-𝐬𝐞 𝐜𝐚 𝐟𝐢𝐢𝐧𝐝 𝐥𝐞𝐠𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐦𝐚𝐢 𝐟𝐚𝐯𝐨𝐫𝐚𝐛𝐢𝐥𝐚̆ 𝐂𝐨𝐝𝐮𝐥 𝐩𝐞𝐧𝐚𝐥 𝐢̂𝐧 𝐯𝐢𝐠𝐨𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐦𝐨𝐦𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐜𝐚̆𝐫𝐢𝐢 𝐜𝐚𝐮𝐳𝐞𝐢.
Asta apropo de faptul că Legea nr. 217/2023 protejează mereu mai bine minorii…
Cum se stabilește legea mai favorabilă este explicat aici: https://drept.unibuc.ro/…/1,%202024,%2017.%20George…
Alte materiale ale colegilor mei despre Legea nr. 217/2023 găsiți aici:
1. https://drept.unibuc.ro/…/2,%202024,%208.%20Valerian…
2. https://drept.unibuc.ro/…/2,%202023,%206.%20Cristina…
3. https://drept.unibuc.ro/…/2,%202024,%207.%20George…
Pentru o altă perspectivă, nu neaparat juridică, asupra agresorilor sexuali, a se vedea și: https://www.juridice.ro/…/consideratii-cu-privire-la…
P.S. În hotărârea primei instanțe, se reține, printre altele că „𝑟𝑎𝑝𝑜𝑟𝑡𝑎𝑡 𝑙𝑎 𝑝𝑜𝑠𝑖𝑏𝑖𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑖𝑚𝑡̧𝑖𝑟𝑖𝑖 𝑢𝑛𝑢𝑖 𝑎𝑐𝑡 𝑠𝑒𝑥𝑢𝑎𝑙, 𝑖̂𝑛 𝑎𝑐𝑐𝑒𝑝𝑡̧𝑖𝑢𝑛𝑒𝑎 𝑒𝑥𝑡𝑖𝑛𝑠𝑎̆ 𝑎 𝑡𝑒𝑟𝑚𝑒𝑛𝑢𝑙𝑢𝑖, 𝑒𝑥𝑝𝑒𝑟𝑡𝑢𝑙 𝑝𝑠𝑖ℎ𝑜𝑙𝑜𝑔 𝑐𝑜𝑛𝑐𝑙𝑢𝑧𝑖𝑜𝑛𝑒𝑎𝑧𝑎̆ 𝑐𝑎̆, 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑖𝑖 𝑖̂𝑛 𝑣𝑎̂𝑟𝑠𝑡𝑎̆ 𝑑𝑒 3 𝑎𝑛𝑖 𝑠̦𝑖 6 𝑙𝑢𝑛𝑖 𝑛𝑢 𝑝𝑜𝑡 𝑠𝑎̆ 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑖𝑚𝑡𝑎̆ 𝑐𝑢 𝑎𝑑𝑒𝑣𝑎̆𝑟𝑎𝑡/ 𝑠𝑎̆ 𝑜𝑓𝑒𝑟𝑒 𝑢𝑛 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑖𝑚𝑡̧𝑎̆𝑚𝑎̂𝑛𝑡 𝑣𝑎𝑙𝑖𝑑 𝑙𝑎 𝑎𝑐𝑡𝑒 𝑠𝑒𝑥𝑢𝑎𝑙𝑒 𝑐𝑢 𝑢𝑛 𝑎𝑑𝑢𝑙𝑡.” Nu știu de ce era nevoie să spună un psiholog asta și nici de ce (încă) vorbim de consimțământ la acte sexuale comise între majori și minori sub 16 ani…
Mai reține prima instanță și că „𝑠𝑖𝑛𝑔𝑢𝑟𝑎 𝑑𝑖𝑓𝑒𝑟𝑒𝑛𝑡̧𝑎̆ 𝑑𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑖𝑛𝑓𝑟𝑎𝑐𝑡̧𝑖𝑢𝑛𝑒𝑎 𝑑𝑒 𝑣𝑖𝑜𝑙 𝑠̧𝑖 𝑐𝑒𝑎 𝑑𝑒 𝑎𝑔𝑟𝑒𝑠𝑖𝑢𝑛𝑒 𝑠𝑒𝑥𝑢𝑎𝑙𝑎̆ 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑑𝑎𝑡𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑒𝑙𝑒𝑚𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑚𝑎𝑡𝑒𝑟𝑖𝑎𝑙. 𝑆𝑝𝑟𝑒 𝑑𝑒𝑜𝑠𝑒𝑏𝑖𝑟𝑒 𝑑𝑒 𝑣𝑖𝑜𝑙, 𝑢𝑛𝑑𝑒, 𝑒𝑙𝑒𝑚𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑚𝑎𝑡𝑒𝑟𝑖𝑎𝑙 (𝑟𝑎𝑝𝑜𝑟𝑡𝑢𝑙 𝑠𝑎𝑢 𝑎𝑐𝑡𝑢𝑙 𝑠𝑒𝑥𝑢𝑎𝑙) 𝑝𝑟𝑒𝑠𝑢𝑝𝑢𝑛𝑒 𝑝𝑒𝑛𝑒𝑡𝑟𝑎𝑟𝑒𝑎, 𝑎𝑔𝑟𝑒𝑠𝑖𝑢𝑛𝑒𝑎 𝑠𝑒𝑥𝑢𝑎𝑙𝑎̆, 𝑑𝑒𝑠̧𝑖 𝑖𝑚𝑝𝑙𝑖𝑐𝑎̆ 𝑢𝑛 𝑎𝑐𝑡 𝑑𝑒 𝑛𝑎𝑡𝑢𝑟𝑎̆ 𝑠𝑒𝑥𝑢𝑎𝑙𝑎̆ 𝑠𝑒 𝑟𝑒𝑎𝑙𝑖𝑧𝑒𝑎𝑧𝑎̆ 𝑎𝑙𝑡𝑓𝑒𝑙 𝑑𝑒𝑐𝑎̂𝑡 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑝𝑒𝑛𝑒𝑡𝑟𝑎𝑟𝑒” – imprecis, există viol și fără penetrare.
𝐼̂𝑛𝑡𝑟𝑢𝑐𝑎̂𝑡 𝑑𝑜𝑠𝑎𝑟𝑢𝑙 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑖̂𝑛𝑐𝑎̆ 𝑝𝑒 𝑟𝑜𝑙, 𝑚-𝑎𝑚 𝑙𝑖𝑚𝑖𝑡𝑎𝑡 𝑙𝑎 𝑎𝑛𝑎𝑙𝑖𝑧𝑎 𝑝𝑟𝑜𝑏𝑙𝑒𝑚𝑒𝑖 𝑑𝑒 𝑑𝑟𝑒𝑝𝑡 𝑟𝑖𝑑𝑖𝑐𝑎𝑡𝑒 𝑖̂𝑛 𝑓𝑎𝑡̦𝑎 𝐼̂𝑛𝑎𝑙𝑡𝑒𝑖 𝐶𝑢𝑟𝑡̦𝑖. 𝐶𝑎𝑧𝑢𝑙 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑖̂𝑛𝑠𝑎̆ 𝑢𝑛𝑢𝑙 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑙𝑒𝑥, 𝑖𝑛𝑐𝑙𝑢𝑠𝑖𝑣 𝑑𝑖𝑛 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑝𝑒𝑐𝑡𝑖𝑣𝑎 𝑎𝑝𝑙𝑖𝑐𝑎̆𝑟𝑖𝑖 𝑢𝑛𝑒𝑖 𝑒𝑣𝑒𝑛𝑡𝑢𝑎𝑙𝑒 𝑝𝑒𝑑𝑒𝑝𝑠𝑒 𝑠̦𝑖 𝑟𝑎𝑝𝑜𝑟𝑡𝑢𝑙 𝑑𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑟𝑎̆𝑠𝑝𝑢𝑛𝑑𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑝𝑒𝑛𝑎𝑙𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑒𝑠𝑢𝑙 𝑠𝑢𝑝𝑒𝑟𝑖𝑜𝑟 𝑎𝑙 𝑚𝑖𝑛𝑜𝑟𝑢𝑙𝑢𝑖.