Viol și alte forme de abuz sexual – abordarea franceză

„În ce moment mi-am dat consimțământul? Niciodată!”

Cuvintele de mai sus îi aparțin lui Gisèle Pelicot – femeia care a fost drogată de soțul ei și supusă unui lung șir de violuri timp de aprox. 10 ani – și au fost rostite în timpul procesului celor 50 de agresori ai ei, ca replică la o afirmație a unui inculpat care spunea că a crezut că totul a fost consimțit.

Discuția despre consimțământ este, și în Franța, și în alte state, mai veche decât descoperirea ororilor din cazul Pelicot (cunoscut și ca „violurile din Mazan”). În acest context însă, propunerea de lege (link 1 din comentariul de mai jos) depusă în ianuarie 2025 prin care s-a dorit să se integreze consimțământul în definiția violului din Codul penal a fost dezbătută într-o procedură accelerată și votată în cele din urmă în octombrie 2025. Legea a fost promulgată în noiembrie.

În Expunerea de motive a legii, care se referă și la Raportul GREVIO din 2019 în care se critică definiția agresiunilor sexuale din Codul penal francez, se arată următoarele:

„În 2021, potrivit datelor Ministerului de Interne (link 2), aproape 250.000 de persoane au fost victime ale violențelor sexuale, dintre care 168.000 violuri și tentative de viol. 8 victime din 10 nu depun plângere pentru aceste fapte. În 2021, 24% dintre victime au explicat că au renunțat să treacă pragul secției de poliție deoarece „nu ar fi servit la nimic”, de teamă că mărturia lor nu ar fi fost luată în serios de forțele de ordine (16%) sau pentru că doreau să evite ca acest lucru să se afle (10%). În fine, chiar dacă există condamnări, aproape 73% dintre plângerile pentru violențe sexuale au fost clasate, potrivit datelor Ministerului Justiției publicate în 2018. Justiția tratează, așadar, doar vârful aisbergului.”

În 2023 erau înregistrate dosare în care 114.100 persoane erau considerate victime ale abuzurilor sexuale (link 3).

Doar 0,6% dintre plângeri au condus la o condamnare în 2020 (link 4); procentul nu a crescut cu mult în anii următori.

Efectul descurajant al acestor cifre, precum și nevoia de a se renunța la ideea de „victima cea bună” (cea care opune rezistență, se zbate, țipă etc.) l-a condus pe legiuitorul francez să aibă în vedere modificarea Codului, la 4 ani de la precedenta schimbare (când fusese introdusă minoritatea ca o condiție care invalida consimțământul, în condițiile prevăzute de lege) și la 15 ani de la cea anterioară.

Astfel, în perioada 2010-2021, art. 222-22 C.pen. francez prevedea următoarele:

„Constituie agresiune sexuală orice act sexual săvârșit prin violență, constrângere, amenințare sau prin surprindere.”

Între 2021-2025, textul a avut următoarea redactare:

„Constituie agresiune sexuală orice act sexual săvârșit prin violență, constrângere, amenințare sau prin surprindere ori, în cazurile prevăzute de lege, săvârșită asupra unui minor de către un major.”

Din 6 noiembrie 2025, art. 222-22 prevede:

„Constituie agresiune sexuală orice act sexual neconsimțit săvârșit asupra altei persoane sau asupra propriei persoane ori, în cazurile prevăzute de lege, săvârșit asupra unui minor de către un major.”

Două modificări importante așadar:

1. Se prevede că agresiunile sexuale pot fi comise și asupra propriei persoane – mențiunea exista la viol, dar sunt, așa cum știm, și alte forme de agresiuni (mai corect, atingeri ale libertății și integrității) sexuale; francezii nu fac distincția pe care o facem noi între infracțiunile de viol și agresiune sexuală.

2. Situațiile în care consimțământul lipsea (violența, constrângerea, amenințarea, surprinderea) au fost înlocuite cu noțiunea mai largă, generală (termenul „neconsimțit”), pentru a acoperi și alte cazuri în care victima nu și-a dat un consimțământ valabil (de pildă, siderare – a existat un caz recent în Franța – link 5), situații de dominare a victimei, strategii dezvoltate de unii agresori de exploatare a vulnerabilității victimelor, mijloace insidioase de „convingere” etc.). Situațiile anterioare prevăzute de Codul penal au fost preluate în alin. (3) al textului de lege, care prevede că „nu există consimțământ dacă actul sexual este săvârșit prin violență, constrângere, amenințare sau surprindere, indiferent de natura acestora.”

Alineatul (2) prevede următoarele:

„În sensul prezentei secțiuni, consimțământul este liber și informat*, specific, prealabil și revocabil. Acesta se apreciază în raport cu circumstanțele. El nu poate fi dedus doar din tăcerea sau din simpla lipsă de reacție a victimei.”

*termenul original este „éclairé”, pe care noi l-am traduce ca informat sau dat în cunoștință de cauză

Unii profesori de drept penal și magistrați au susținut ideea modificării definiției din Codul penal, arătând că ar putea conduce la o schimbare a mentalităților (link 12).

Propunerea legislativă nu a fost însă la adăpost de critici. Printre motivele celor care s-au opus acestei „false bune idei” (link 9 pentru denumire) se numără aspecte precum:

– s-ar aduce atingere prezumției de nevinovăție

– s-ar ajunge la o inversare a sarcinii probei, adică persoana acuzată ar trebui să facă dovada consimțământului victimei; consimțământul devine o armă a agresorilor (link 10)

– dacă existau probleme, ele țineau de interpretarea legii și de concepțiile sexiste ale judecătorilor și juraților ori de concepția lor prea restrânsă privind noțiunile de amenințare și constrângere (link 8 )

– de fapt, oricum jurisprudența acoperise situațiile la care se referă acum legea – ex. Curtea de Casație deja decisese că există viol prin siderare, inegalitatea de forțe era luată în calcul sub forma constrângerii etc. (link 10 pentru mai multe exemple)

– s-a arătat că „nu costă nimic să schimbi legea. Problema este că sistemul nostru judiciar nu este capabil să judece violurile” și că, încă dinainte de modificarea legislativă, „consimțământul era deja o strategie a agresorilor. (…) la tribunal, inculpații nu conteneau să susțină că s-au asigurat că există consimțământul victimei. Ce se va întâmpla mâine dacă legea va integra această noțiune?” (link 6)

– dreptul penal se contaminează cu termeni de drept civil, mai ales din materia contractelor, or legalitatea unui act nu se sprijină pe consimțământul victimei

– mai multe ONG-uri feministe au arătat că „toată lumea se va strădui să deducă, din atitudinea victimei, prezența sau absența consimțământului la actul sexual”, or „consimțământul victimei nu reprezintă problema violatorului. Violul nu este o relație sexuală neconsimțită, ci un act de prădare, de exercitare a puterii” (link 7); accentul se va pune pe comportamentul victimei, nu al agresorului

– definirea violului prin raportare la consimțământ ar fi deci o eroare sexistă; violul nu provine din înțelegerea greșită a consimțământului (violatorii înțeleg mereu când nu există consimțământ), ci din faptul că autorii (de regulă bărbați) cred că au dreptul să impună relațiile sexuale (de regulă femeilor): „consecințele practice sunt clare: dacă definim legal violul prin lipsa consimțământului, se va considera că violul este determinat de comportamentul victimei, iar nu de cel al violatorului. Astfel, victima este expusă unei examinări atente – „cum ar putea pretinde că nu a fost consimțământ, purtând o fustă atât de scurtă?” – și, prin urmare, maltratată în procesul penal, în loc ca atenția să se concentreze asupra comportamentului inculpatului.” (link 8 )

– în același sens, se mai arată că „un viol nu este un raport sexual neconsimțit. Un viol este un act de violență. Nu există niciun efect pedagogic de așteptat din introducerea noțiunii de consimțământ în lege. Dimpotrivă, aceasta consacră o viziune patriarhală asupra sexualității: „bărbatul propune, femeia acceptă sau nu”. Sexualitatea se bazează, dimpotrivă, pe reciprocitatea dorinței și pe egalitatea în relație” (link 10)

– exemplul Spaniei, stat în care modificarea legislativă făcută în 2022 fără multă dezbatere a făcut mai mult rău decât bine, conducând la reducerea pedepselor pentru peste 1200 de abuzatori sexuali, dintre care 126 au fost eliberați mai devreme din închisoare. Nici in alte state care au introdus noțiunea de consimțământ lucrurile nu s-au schimbat în bine – de pildă, Australia, unde doar 5% din agresiunile sexuale sunt raportate, adică mai puțin ca în Franța. În Suedia, unde numărul de condamnări a crescut, se constată că motivele ar fi că definiția anterioară era foarte restrictivă și că a fost creată o nouă infracțiune – violul din neglijență (link 10)

– rămân totuși numeroase probleme neacoperite: dependența economică, șantajarea victimei, inegalitatea de forțe. Plus: a ceda înseamnă consimțământ?

Acestor argumente li s-ar opune însă jurisprudența CEDO, în special în cauza E.A et Association européenne contre les violences faites aux femmes au travail c. Franței din 4 septembrie 2025, despre care profesorul Marguénaud a arătat că „pentru a stabili o încălcare a textelor convenționale, Curtea semnalează „lacune în legislația în vigoare la data faptelor” și, ținând cont de consensul existent între statele contractante, respinge o abordare rigidă a sancționării infracțiunilor cu caracter sexual și consideră că orice act sexual neconsimțit trebuie incriminat și sancționat efectiv, inclusiv atunci când victima nu a opus rezistență fizică. Se poate considera că legea nr. 2025-1057 din 6 noiembrie 2025 a remediat aceste lacune legislative, prin modificarea părții substanțiale referitoare la lupta împotriva violenței sexuale”, dar că nu a abordat, din păcate, și aspectele procedurale despre care vorbește Curtea (link 22).

Râmâne deci de văzut felul în care noua definiție va fi receptată de practica judiciară.

Între timp, alte câteva știri recente din Franța:

Așa cum știm, Gisèle Pelicot a decis ca procesul să fie public. Despre momentul în care a luat decizia spune următoarele:

„Nimeni nu ar ști ce mi-au făcut. Niciun jurnalist nu ar fi acolo ca să le scrie numele în dreptul crimelor lor. Niciun străin nu ar veni să-i privească fix, întrebându-se cum recunoști un violator printre vecinii și colegii tăi, când, în mod evident, este atât de ușor să recrutezi unul. Mai ales, nicio femeie nu ar putea intra și să se așeze în sală ca să se simtă mai puțin singură.”

Cartea în care își descrie experiența, Et la joie de vivre, apare zilele următoare la Ed. Flammarion.

În cauza CEDO H.W. c. Franței din 2025 (link 18), s-a constatat încălcarea art. 8 într-o situație în care culpa în cadrul divorțului a fost stabilită exclusiv în sarcina reclamantei, întrucât încetase să aibă relații sexuale cu soțul ei, conform art. 242 C.civ. francez. În urma acestei decizii, Parlamentul francez dorește să modifice Codul civil (link 19). Violul conjugal a fost recunoscut în Franța în 2006, iar prezumția de consimțământ între soți a fost eliminată definitiv din 2010.

Un sondaj din 2025 arată că 57% dintre femeile intervievate au declarat că au avut raporturi sexuale conjugale fără să își dorească acest lucru, față de 39% dintre bărbați, iar 24% au declarat că au avut astfel de raporturi împotriva voinței lor (14% în cazul bărbaților). O altă idee de modificare legislativă ar fi eliminarea obligației de fidelitate dintre obligațiile soților.

Un tată este acuzat că și-ar fi drogat copilul de 5 ani, care a fost ulterior violat de 10 adulți timp de aprox. 3 luni (noiembrie 2024 – februarie 2025). Pedeapsa maximă este detențiunea pe viață pentru viol comis prin acte de tortură sau barbarie (cruzime extremă) – link 19.

Un bărbat a fost acuzat de comiterea mai multor violuri asupra a 89 de copii pe o perioadă de 55 de ani.

Ca în cazul violurilor din Mazan, în care Dominique Pelicot avea pe un HDD un folder numit ABUS, și aici, numărul victimelor a fost stabilit pe baza unor texte compilate pe un stick USB de către bărbatul în vârstă de peste 70 de ani, care evocă „raporturi sexuale” cu minori cu vârste între 13 și 17 ani. Stickul USB pe care se aflau documente scrise, „Memorii”, a fost descoperit de nepotul său, care „își punea întrebări cu privire la viața afectivă și sexuală” a unchiului său (link 20). Faptele ar fi fost comise în Germania, Elveția, Maroc, Niger, Algeria, Filipine, India, Columbia și Noua Caledonie, unde cel acuzat era educator.

Procurorul din Grenoble a dorit să facă publică identitatea suspectului, Jacques Leveugle, deoarece „acest nume trebuie să fie cunoscut, pentru că obiectivul este de a permite eventualelor victime să se manifeste”. A fost lansat, așadar, un apel la martori. De asemenea, justiția a deschis un număr verde la care eventualele alte victime pot suna.

Resurse:

1. Propunerea de lege din ianuarie 2025: https://www.assemblee-nationale.fr/…/l17b0842…#

2. Ancheta de victimizare din 2022: https://www.interieur.gouv.fr/…/Rapport-d-enquete-Vecu…

3. O propunere legislativă similară anterioară: https://www.assemblee-nationale.fr/…/l16b2170…

4. Informații de pe site-ul Ministerului Egalității între femei și bărbăți și pentru lupta împotriva oricărei forme de discriminare: https://www.egalite-femmes-hommes.gouv.fr/inscription-du…

5. Decizia Curții de Casație franceze privind violul prin siderare: https://www.legifrance.gouv.fr/juri/id/JURITEXT000050221691 „(…) les juges ont établi que le prévenu a agi par surprise en procédant à des attouchements sur la victime alors que celle-ci était endormie, puis en poursuivant ses gestes qui ont généré chez elle un état de sidération, qu’il a lui-même constaté, ce qui établit qu’il a agi en toute connaissance du défaut de consentement de cette dernière.”

6. Un material conținând diverse opinii despre schimbarea legislativă; https://www.dalloz-actualite.fr/…/incrimination-de-viol…

7. Articol Le Monde despre dezbatere: https://www.lemonde.fr/…/comprendre-le-debat-sur-l…

8. Opinia unui filosof despre noua definiție: https://www.lemonde.fr/…/manon-garcia-philosophe-croire…

9. Alt articol despre subiect: https://www.lemonde.fr/…/les-deputes-se-penchent-sur-l…

10. Introducerea consimțământului în definiție este inutil sau contraproductiv: https://www.lemonde.fr/…/inscrire-le-non-consentement…

11. Alte opinii: https://www.lemonde.fr/…/legislation-sur-le-viol-la…

12. Prof. Audrey Darsonville și jud. François Lavallière despre introducerea consimțământului: https://www.lemonde.fr/…/violences-sexuelles-la-france…

13. Mai multe opinii pro și contra: https://www.lemonde.fr/…/introduire-le-consentement…

14. Video despre violul prin siderare: https://www.lemonde.fr/…/siderees-pourquoi-certaines…

15. Articolul dlui George Lazăr despre consimțământ: https://aubd.drept.unibuc.ro/…/george-alexandru-lazar…/

16. Înregistrarea conferinței despre consimțământ în materia infracțiunilor sexuale, din 2022: https://www.youtube.com/@EdituraHamangiu2006/streams

17. Extrase din cartea lui Gisele Pelicot: https://www.lemonde.fr/…/gisele-pelicot-les-extraits-de…

18. CEDO, cauza H.W. c. Franței (2025): https://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-240199

19. Știrea despre copilul de 5 ani: https://www.lefigaro.fr/…/enquete-pour-viol-d-un-enfant…

20. Violuri comise asupra a 20 de copii pe o perioadă de 55 de ani: https://www.lemonde.fr/…/grenoble-ce-qu-il-faut-savoir…

21. Cauza E.A et Association européenne contre les violences faites aux femmes au travail c/ France din 4 septembrie 2025: https://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-244682

22. Articolul profesorului Marguénaud: https://www.dalloz-actualite.fr/…/chronique-de…

23. Un alt articol despre modificarea legislativă, care vorbește inclusiv despre cum se probează lipsa consimțământului: https://www.dalloz-actualite.fr/…/l-integration-de…