Andra Trandafir – cabinet de avocat
Adresă birou
Contact

Adresă: Strada Vasile Lucaciu 60, Sector 3, 030167,  Bucureşti

Susținere teză de doctorat – av. Dorel Herinean

În data de 23.03.2023, colegul nostru avocat Dorel Herinean, colaborator extern al societății, a susținut public teza de doctorat cu titlul „Pluralitatea de făptuitori în cazul infracțiunilor comise de persoanele juridice” la Facultatea de Drept, Universitatea din București. În urma susținerii publice, comisia a propus acordarea titlului de doctor, cu calificativul Excelent.

Prin teza de doctorat s-au conturat regulile unei forme distincte de pluralitate de făptuitori, denumită pluralitatea societară de făptuitori, care apare atunci când comite o infracțiune o persoană juridică. Forma de pluralitate astfel propusă este formată din persoana juridică și persoanele fizice care au fost implicate în săvârșirea faptei din punct de vedere obiectiv sau subiectiv.

Îl felicităm pe colegul nostru pentru susținerea tezei de doctorat și îi dorim mult succes în activitatea pe care o desfășoară!