Ziarele de ieri au prezentat pe larg știrea privind compania Lafarge, o multinațională înregistrată în Franța, care se ocupă cu producerea cimentului, care tocmai a fost condamnată, pentru infracțiunea de finanțare a terorismului, de a 16-a Chambre correctionnelle (secția care judecă delicte) a Tribunalului din Paris. Art. 421-2-2 C.pen. francez prevede: „Constituie de asemenea un act de terorism finanțarea unei organizații teroriste prin furnizarea, colectarea sau administrarea de fonduri, valori sau orice alte bunuri ori prin oferirea de consiliere în acest scop, cu intenția ca aceste fonduri, valori sau bunuri să fie utilizate sau știind că sunt destinate a fi utilizate, în tot sau în parte, în vederea comiterii oricăruia dintre actele de terorism prevăzute în prezentul capitol, indiferent dacă un astfel de act se produce sau nu.” Finanțarea terorismului Procesul Lafarge pentru această infracțiune a început, în fața instanței, în noiembrie 2025, dar are o lungă istorie, care implică și o disjungere pentru

De obicei, când vorbim de impostură în mediul academic, ne gândim la plagiat, la persoane fără cunoștințe veritabile sau la fabricarea ori crearea de citări artificiale (mai auzim, uneori, în loc de „bună ziua”, un „vezi că te-am citat”, lăsând să se subînțeleagă un „nu mă citezi și tu?”). Știrea care este mult discutată de vreo lună, în special în Franța, se referă la Florent Montaclair, un profesor de literatură al unui Institut al UFM de Franche-Comté (undeva în estul Franței)și autor al unor cărți despre vampiri și care analizează opera lui Jules Verne. În 2016, atunci când avea 46 de ani, Montaclair a primit în Parlament (la Adunarea Națională) medalia de aur pentru filologie, echivalentul medaliei Fields în matematică (cel mai prestigios premiu internaţional pentru excelenţă în cercetarea matematică, un fel de Nobel al disciplinei).Medalia de aur pentru filologie, care în trecut i-ar fi fost acordată și lui Umberto Eco, i-ar

Tomorrow, the Law on the Prevention and Combating of Femicide and Precursor Violence—which has been widely debated in the public sphere—will be sent for promulgation. Because I have observed, in these discussions, generally extreme positions—either people who present the Law as a complete success, or people who criticize it (without seeming to have even read it), especially from the perspective of creating discrimination, I have attempted a preliminary, certainly non-exhaustive, analysis—primarily legal and only occasionally criminological—of the provisions adopted by Parliament in criminal matters (more specifically, only the amendments to the Criminal Code—Special Part). I therefore emphasize that I have not addressed the other provisions of the Law and do not dispute their utility. In short, in criminal matters, the main points to note are as follows: • no distinct offense or the term “femicide” is introduced into the Criminal Code, nor does any such