Despre femicid și raising awareness

Acum două săptămâni asistam, la cursul de victimologie de la Dubrovnik, la o foarte interesantă prezentare a prof. Hans-Jorg Albrecht și Anna-Maria Getos Kalac despre 𝐟𝐞𝐦𝐢𝐜𝐢𝐝 (sau feminicid). Profesorii atrăgeau atenția asupra faptului că prevederea ca infracțiune distinctă a acestui comportament nu are de fapt niciun efect preventiv și că studiile științifice nu susțin o astfel de incriminare, ci, de fapt, generează probleme de aplicare a legii. Prezentarea a generat rumoare în sală, un participant exclamând „𝐼 𝑑𝑜𝑛’𝑡 𝑢𝑛𝑑𝑒𝑟𝑠𝑡𝑎𝑛𝑑, 𝑑𝑜𝑛’𝑡 𝑦𝑜𝑢 𝑤𝑎𝑛𝑡 𝑡𝑜 𝑟𝑎𝑖𝑠𝑒 𝑎𝑤𝑎𝑟𝑒𝑛𝑒𝑠𝑠?”

Tragedia din Cosmopolis pune pe tapet nevoia de 𝑟𝑎𝑖𝑠𝑖𝑛𝑔 𝑎𝑤𝑎𝑟𝑒𝑛𝑒𝑠𝑠 asupra violenței domestice, violenței de gen, evaluării riscului și a altor aspecte aflate în legătură cu aceste subiecte. Această nevoie este esențială în societatea românească (și nu numai). Totuși, exact ca profesorii de mai sus, cred că folosirea dreptului penal pentru a adresa această nevoie trebuie privită cu circumspecție.

𝐌𝐚𝐢 𝐢̂𝐧𝐭𝐚̂𝐢, 𝐜𝐞 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐟𝐞𝐦𝐢𝐜𝐢𝐝𝐮𝐥?

Definițiile propuse în diverse legislații/analize diferă, dar, la modul general, acesta ar fi 𝐮𝐜𝐢𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐭𝐚̆ 𝐚 𝐮𝐧𝐞𝐢 𝐟𝐞𝐦𝐞𝐢 𝐩𝐞 𝐦𝐨𝐭𝐢𝐯 𝐝𝐞 𝐠𝐞𝐧 (cu alte cuvinte, pentru că este femeie) – a se vedea, de exemplu, pentru explicații statistice, UNODC, par. 19 – https://www.unodc.org/…/Statistical_framework_femicide…

Desigur, definiții mai largi includ orice omor asupra unei femei (deci, fără motivul legat de gen).

De regulă, autorul este bărbat, dar aceasta nu este o cerință pentru a vorbi de femicid.

Dacă omorul este comis de un membru al familiei, fapta rămâne femicid, dar se adaugă și componența de violență domestică.

𝐂𝐚𝐫𝐞 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐚𝐛𝐨𝐫𝐝𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐥𝐚 𝐧𝐢𝐯𝐞𝐥 𝐦𝐨𝐧𝐝𝐢𝐚𝐥 𝐜𝐮 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐢𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐟𝐞𝐦𝐢𝐜𝐢𝐝?

Foarte variată: există state care reglementează femicidul în mod expres (în special în America de Sud, dar mai nou și în Europa – ex. Croația în 2024, discuții în 2025 în Italia), alte state au variante/circumstanțe agravante ale omorului pentru astfel de situații. Din cauza reglementărilor diferite și a modalității în care se colectează datele, este dificil de realizat o analiză statistică clară a situațiilor de femicid (a se vedea și documentul UNODC citat mai sus).

𝐂𝐞 𝐬𝐩𝐮𝐧𝐞 𝐂𝐨𝐝𝐮𝐥 𝐩𝐞𝐧𝐚𝐥 𝐫𝐨𝐦𝐚̂𝐧?

Uciderea intenționată a unei persoane se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani.

Dacă victima este gravidă, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani sau detențiunea pe viață.

Dacă victima este un membru al familiei, maximul pedepsei închisorii se mărește cu o pătrime.

Dacă fapta este comisă pe motiv de gen, la maximul pedepsei închisorii se poate adăuga un spor de până la 2 ani.

𝐀𝐯𝐞𝐦 𝐝𝐞𝐜𝐢 𝐟𝐞𝐦𝐢𝐜𝐢𝐝𝐮𝐥 𝐢𝐧𝐜𝐫𝐢𝐦𝐢𝐧𝐚𝐭?

Da, în sensul cā orice omor asupra unei femei, inclusiv pe motiv de gen, este sancționat cu o pedeapsă maximă cu închisoarea de 20/22/25/27/30 de ani sau detențiune pe viață, după caz.

𝐂𝐮𝐦 𝐚𝐩𝐥𝐢𝐜𝐚̆ 𝐢𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭̦𝐞𝐥𝐞 𝐚𝐜𝐞𝐚𝐬𝐭𝐚̆ 𝐩𝐞𝐝𝐞𝐚𝐩𝐬𝐚̆?

Am căutat rapid jurisprudență privind omorul (consumat, deci nu tentativa) asupra unei femei gravide (deși necesară, o cercetare privind pedepsele în caz de violență în familie raportată la omor, indiferent de elementul circumstanțial aplicabil, ar presupune mult timp și resurse).

Am găsit, pe portalul Rejust, 4 hotărâri. În două situații, pedeapsa a fost detențiunea pe viață. Autorul era partenerul de viață al victimei. Într-un al treilea caz, pedeapsa a fost de 22 de ani de închisoare (autorul era fratele partenerului victimei, care era supărat pe întreaga familie). A patra soluție nu este definitivă, pedeapsa fiind de 23 de ani închisoare, autorul fiind partenerul victimei.

Am găsit însă și câteva dosare cu tentativa de omor asupra unei femei gravide, unde pedepsele variază de la 7 ani și 6 luni la 14 ani.

Notă: potrivit Codului penal, în cazul tentativei, limitele de pedeapsă (minimul și maximul) se reduc la jumătate.

𝐀𝐯𝐞𝐦 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞𝐜𝐢 𝐝𝐞 𝐦𝐨𝐝𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐂𝐨𝐝𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐚𝐥?

Din punct de vedere juridic, nu; așa cum ziceam, există texte legale care acoperă diferitele situații de femicid. Subliniez că nu, nu putem avea doar detențiune pe viață ca pedeapsă pentru aceste situații (aceasta există doar în caz de genocid în timp de război).

Din punct de vedere criminologic, nu cunosc vreun studiu care să arate că reglementarea distinctă a unei astfel de infracțiuni a condus la scăderea numărului de cazuri de femicid. Dimpotrivă, așa cum spuneam, sunt create noi și noi probleme de aplicare a legii (așa cum s-a întâmplat și în alte cazuri, ex. recent – infracțiunile sexuale), care de fapt îngreunează procedurile.

𝐃𝐞𝐜𝐢, 𝐜𝐞 𝐞 𝐝𝐞 𝐟𝐚̆𝐜𝐮𝐭?

Sunt multe persoane mai pricepute ca mine care au studiat cauzele și modalitățile de prevenire a acestui fenomen – a se vedea, de exemplu, cele scrise ieri de Mihaela Ghirca. Postarea aceasta nu este despre aceste soluții, pentru că nu le-am cercetat îndeajuns.

Aș lăsa însă aici doar un citat din Raportul UNODC privind femicidul în 2023 (https://www.unwomen.org/…/femicides-in-2023-global…):

„𝐴𝑣𝑎𝑖𝑙𝑎𝑏𝑙𝑒 𝑑𝑎𝑡𝑎 𝑓𝑜𝑟 𝑡ℎ𝑟𝑒𝑒 𝑐𝑜𝑢𝑛𝑡𝑟𝑖𝑒𝑠 – 𝐹𝑟𝑎𝑛𝑐𝑒 (2019–2022), 𝑆𝑜𝑢𝑡ℎ 𝐴𝑓𝑟𝑖𝑐𝑎 (2020–2021) 𝑎𝑛𝑑 𝐶𝑜𝑙𝑜𝑚𝑏𝑖𝑎 (2014– 2017) – 𝑐𝑜𝑛𝑓𝑖𝑟𝑚 𝑡ℎ𝑎𝑡 𝑎 𝑠𝑖𝑔𝑛𝑖𝑓𝑖𝑐𝑎𝑛𝑡 𝑠ℎ𝑎𝑟𝑒 𝑜𝑓 𝑤𝑜𝑚𝑒𝑛 𝑘𝑖𝑙𝑙𝑒𝑑 𝑏𝑦 𝑡ℎ𝑒𝑖𝑟 𝑖𝑛𝑡𝑖𝑚𝑎𝑡𝑒 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑛𝑒𝑟𝑠 (𝑏𝑒𝑡𝑤𝑒𝑒𝑛 22 𝑎𝑛𝑑 37 𝑝𝑒𝑟 𝑐𝑒𝑛𝑡) ℎ𝑎𝑑 𝑝𝑟𝑒𝑣𝑖𝑜𝑢𝑠𝑙𝑦 𝑟𝑒𝑝𝑜𝑟𝑡𝑒𝑑 𝑠𝑜𝑚𝑒 𝑓𝑜𝑟𝑚 𝑜𝑓 𝑝ℎ𝑦𝑠𝑖𝑐𝑎𝑙, 𝑠𝑒𝑥𝑢𝑎𝑙 𝑜𝑟 𝑝𝑠𝑦𝑐ℎ𝑜𝑙𝑜𝑔𝑖𝑐𝑎𝑙 𝑣𝑖𝑜𝑙𝑒𝑛𝑐𝑒 𝑏𝑦 𝑡ℎ𝑒𝑖𝑟 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑛𝑒𝑟. 𝑇ℎ𝑖𝑠 𝑠𝑢𝑔𝑔𝑒𝑠𝑡𝑠 𝑡ℎ𝑎𝑡 𝑚𝑎𝑛𝑦 𝑘𝑖𝑙𝑙𝑖𝑛𝑔𝑠 𝑜𝑓 𝑤𝑜𝑚𝑒𝑛 𝑎𝑟𝑒 𝑝𝑟𝑒𝑣𝑒𝑛𝑡𝑎𝑏𝑙𝑒.”

***

Aproape fiecare tragedie din România a fost folosită pentru a genera o modificare legislativă. Unele erau poate necesare, altele sunt complet nepotrivite. Nu pot uita, de pildă, cum tragedia de la Caracal a fost folosită pentru introducerea art. 266 alin. 1 ind. 1 C.pen. (nedenunțarea privind traficul de minori și alte infracțiuni), motivat de aceea că un taximetrist a văzut că victima s-ar fi urcat într-o mașină. Râmâne neclar cum ar fi putut să prevină reglementarea actuală (la rândul ei generatoare de multe probleme) ceea ce s-a întâmplat…

Da, e nevoie de 𝑟𝑎𝑖𝑠𝑖𝑛𝑔 𝑎𝑤𝑎𝑟𝑒𝑛𝑒𝑠𝑠, dar nu așa.

Concluzie: să lăsăm Codul penal în pace, că nu aici este soluția. Sau, ca să citez dintr-o persoană foarte dragă mie: 𝑑𝑎𝑐𝑎̆ 𝑣𝑟𝑒𝑚 𝑠𝑎̆ 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡𝑟𝑢𝑖𝑚, 𝑛𝑢 𝑎𝑐𝑒𝑎𝑠𝑡𝑎 𝑒 𝑐𝑎𝑙𝑒𝑎.