Las mai jos un articol, scris de un procuror al Parchetului din Rennes, care conține o perspectivă mai puțin favorabilă privind propunerea de modificare a definiției violului și a agresiunilor sexuale, adoptată în Franța de Assemblée nationale la 1 aprilie și de Senat (versiune modificată) la 18 iunie, ambele ca primă lectură. Deși există unele aspecte în divergență, cele două camere sunt unanime în a reține că: - definiția agresiunii sexuale se modifică în sensul că sintagma „orice atingere sexuală comisă prin violență, constrângere, amenințare sau surpriză” este înlocuită cu „𝐨𝐫𝐢𝐜𝐞 𝐚𝐜𝐭 𝐬𝐞𝐱𝐮𝐚𝐥 𝐧𝐞𝐜𝐨𝐧𝐬𝐢𝐦𝐭̦𝐢𝐭 comis asupra altei persoane 𝐬𝐚𝐮 𝐚𝐬𝐮𝐩𝐫𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐫𝐢𝐞𝐢 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞”; - noțiunea de consimțământ este explicată: „În sensul prezentei secțiuni, consimțământul este liber și în cunoștință de cauză, specific, prealabil și revocabil. El este apreciat în funcție de context. 𝐍𝐮 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐟𝐢 𝐝𝐞𝐝𝐮𝐬 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐚̆𝐜𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐬𝐚𝐮 𝐥𝐢𝐩𝐬𝐚 𝐝𝐞 𝐫𝐞𝐚𝐜𝐭̦𝐢𝐞 𝐚 𝐯𝐢𝐜𝐭𝐢𝐦𝐞𝐢.” și ”Nu există consimțământ dacă actul cu caracter

Am primit azi de la prieteni un video, postat acum câteva zile, în care o persoană cu o poziție importantă în stat (nu contează care, nu e despre asta ce scriu aici) arăta niște imagini cu un polițist agresat de câteva persoane în timp ce era la muncă, iar comentariul era că, dacă în 6 luni agresorul primește o pedeapsă de 2 săptămâni sau hai, 4 săptămâni „de pușcărie” (adică de închisoare, cu executare) „𝑠̦𝑖 𝑙𝑢𝑐𝑟𝑢𝑙 𝑎̆𝑠𝑡𝑎 𝑠𝑒 𝑖̂𝑛𝑡𝑖𝑝𝑎̆𝑟𝑒𝑠̦𝑡𝑒 𝑖̂𝑛 𝑚𝑒𝑛𝑡𝑎𝑙𝑢𝑙 𝑐𝑜𝑙𝑒𝑐𝑡𝑖𝑣, 𝑜 𝑠𝑎̆ 𝑣𝑒𝑑𝑒𝑚 𝑐𝑎̆ 𝑜𝑎𝑚𝑒𝑛𝑖𝑖 𝑜 𝑠𝑎̆ 𝑟𝑒𝑠𝑝𝑒𝑐𝑡𝑒, 𝑖̂𝑛 𝑠𝑓𝑎̂𝑟𝑠̦𝑖𝑡, 𝑎𝑢𝑡𝑜𝑟𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑖̂𝑛 𝑡̦𝑎𝑟𝑎 𝑎𝑠𝑡𝑎”. Nu o să comentez fondul acestei declarații, nici oportunitatea ei sau efectul asupra celor care au în lucru dosarul, nici despre cum oricum o pedeapsă așa mică nu e posibilă (legal) pentru ultraj și nici măcar despre faptul că arătarea unor imagini ale unor evenimente în curs de investigație ar respecta sau nu

O decizie pronunțată luni, 21 iulie 2025, de Tribunalul din Châlons-en-Champagne ține, de atunci, prima pagină a ziarelor ori a blogurilor din Franța. Decizia merită atenția noastră, din mai multe perspective. Pe scurt, la culesului viilor din regiunea Champagne, în septembrie 2023, la Nesle-le-Repons, undeva la sud-vest de Reims, Inspecția Muncii a constatat că 𝟓𝟕 𝐦𝐮𝐧𝐜𝐢𝐭𝐨𝐫𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐯𝐞𝐧𝐢𝐧𝐝, 𝐦𝐚𝐣𝐨𝐫𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚, 𝐝𝐢𝐧 𝐀𝐟𝐫𝐢𝐜𝐚 𝐝𝐞 𝐕𝐞𝐬𝐭 (𝐌𝐚𝐥𝐢, 𝐒𝐞𝐧𝐞𝐠𝐚𝐥, 𝐌𝐚𝐮𝐫𝐢𝐭𝐚𝐧𝐢𝐚) 𝐬̦𝐢 𝐚𝐟𝐥𝐚𝐭̦𝐢 𝐢𝐥𝐞𝐠𝐚𝐥 𝐢̂𝐧 𝐅𝐫𝐚𝐧𝐭̦𝐚 𝐞𝐫𝐚𝐮 𝐜𝐚𝐳𝐚𝐭̦𝐢 𝐢̂𝐧 𝐜𝐨𝐧𝐝𝐢𝐭̦𝐢𝐢 𝐢𝐧𝐬𝐚𝐥𝐮𝐛𝐫𝐞 (saltele așezate direct pe podea, dușuri improvizate cu foarte puțină apă caldă, instalație electrică defectă). Inspecția fusese sesizată de vecinii locului în care erau cazați muncitorii. Victimele au declarat că au muncit într-un ritm intens, sub amenințări, adesea până la 10 ore pe zi, cu o pauză scurtă la mijlocul zilei, fără echipament de protecție, cu mult prea puțină apă (în ciuda caniculei) și cu hrană insuficientă și parțial improprie consumului, fiind transportați zilnic înghesuiți

Aud sau citesc des, în ultima vreme, fie în instanță, fie în articole de doctrină, că măsurile asigurătorii dispuse în procesul penal trebuie să fie ridicate pentru că 𝒅𝒖𝒓𝒂𝒕𝒂 𝒍𝒐𝒓 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒆𝒙𝒂𝒈𝒆𝒓𝒂𝒕 𝒅𝒆 𝒎𝒂𝒓𝒆. Am auzit această propoziție și când măsurile erau luate de câteva luni, dar și de 4-5-6 sau chiar 10-11 ani. Invariabil, se invocă jurisprudența CEDO în materie, în special cauza 𝐹𝑜𝑟𝑚𝑖𝑛𝑠𝑡𝑒𝑟 𝐸𝑛𝑡𝑒𝑟𝑝𝑟𝑖𝑠𝑒𝑠 𝑐. 𝑅𝑒𝑝𝑢𝑏𝑙𝑖𝑐𝑖𝑖 𝐶𝑒ℎ𝑒, uneori și 𝐵𝑒𝑛𝑒𝑡 𝑃𝑟𝑎ℎ𝑎 𝑐. 𝑅𝑒𝑝𝑢𝑏𝑙𝑖𝑐𝑖𝑖 𝐶𝑒ℎ𝑒, iar mai nou și 𝐶𝑟𝑒𝑑𝑖𝑡 𝐸𝑢𝑟𝑜𝑝𝑒 𝐿𝑒𝑎𝑠𝑖𝑛𝑔 𝑐. 𝑅𝑜𝑚𝑎̂𝑛𝑖𝑒𝑖 sau 𝑊𝑒𝑙𝑙𝑎𝑛𝑒 𝐿𝑡𝑑. 𝑐. 𝑅𝑜𝑚𝑎̂𝑛𝑖𝑒𝑖. Cât de mult este, de fapt, prea mult în această materie, conform CEDO? Înainte de toate, trebuie menționat că 𝐧𝐢𝐜𝐚̆𝐢𝐞𝐫𝐢 𝐂𝐄𝐃𝐎 𝐧𝐮 𝐬𝐩𝐮𝐧𝐞 𝐜𝐚̆ 𝐝𝐮𝐫𝐚𝐭𝐚 𝐦𝐚̆𝐬𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐚𝐬𝐢𝐠𝐮𝐫𝐚̆𝐭𝐨𝐫𝐢𝐢 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐬𝐢𝐧𝐠𝐮𝐫𝐮𝐥 𝐜𝐫𝐢𝐭𝐞𝐫𝐢𝐮 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐣𝐮𝐬𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚̆ 𝐫𝐞𝐭̦𝐢𝐧𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐢̂𝐧𝐜𝐚̆𝐥𝐜𝐚̆𝐫𝐢𝐢 𝐚𝐫𝐭. 𝟏 𝐝𝐢𝐧 𝐏𝐫𝐨𝐭𝐨𝐜𝐨𝐥𝐮𝐥 𝟏 𝐥𝐚 𝐂𝐨𝐧𝐯𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐞 (𝐩𝐫𝐨𝐭𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐫𝐢𝐞𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐢). Mai exact, în cauzele citate mai sus: - în cauza 𝐹𝑜𝑟𝑚𝑖𝑛𝑠𝑡𝑒𝑟 𝑐. 𝑅𝑒𝑝𝑢𝑏𝑙𝑖𝑐𝑖𝑖 𝐶𝑒ℎ𝑒, durata procedurii este 𝐜𝐨𝐫𝐨𝐛𝐨𝐫𝐚𝐭𝐚̆ 𝐜𝐮 𝐯𝐚𝐥𝐨𝐚𝐫𝐞𝐚

Astăzi a fost trimisă la promulgare o lege pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și pentru modificarea și completarea Legii nr. 26/2024 privind ordinul de protecție (PL-X 54/2024 - https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect

Printre subiectele în discuție astăzi pe rețelele sociale se află legea adoptată în Norvegia care schimbă definiția violului. 𝗖𝗲 𝘀𝗽𝘂𝗻𝗲𝗮 𝗖𝗼𝗱𝘂𝗹 𝗽𝗲𝗻𝗮𝗹 𝗻𝗼𝗿𝘃𝗲𝗴𝗶𝗮𝗻? Codul penal norvegian (secțiunea 291) avea o definiție a violului similară cu cea din România – 𝘤𝘰𝘮𝘪𝘵𝘦𝘳𝘦𝘢 𝘶𝘯𝘶𝘪 𝘢𝘤𝘵 𝘴𝘦𝘹𝘶𝘢𝘭 𝘱𝘳𝘪𝘯 𝘤𝘰𝘯𝘴𝘵𝘳𝘢̂𝘯𝘨𝘦𝘳𝘦, 𝘤𝘶 𝘰 𝘱𝘦𝘳𝘴𝘰𝘢𝘯𝘢̆ 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘯𝘶 𝘦𝘴𝘵𝘦 𝘤𝘰𝘯𝘴̦𝘵𝘪𝘦𝘯𝘵𝘢̆ 𝘴𝘢𝘶, 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘥𝘪𝘯 𝘥𝘪𝘷𝘦𝘳𝘴𝘦 𝘮𝘰𝘵𝘪𝘷𝘦, 𝘯𝘶 𝘱𝘰𝘢𝘵𝘦 𝘴𝘢̆ 𝘳𝘦𝘻𝘪𝘴𝘵𝘦 𝘢𝘤𝘵𝘶𝘭𝘶𝘪 𝘰𝘳𝘪 𝘧𝘢𝘱𝘵𝘢 𝘶𝘯𝘦𝘪 𝘱𝘦𝘳𝘴𝘰𝘢𝘯𝘦 𝘤𝘢𝘳𝘦, 𝘱𝘳𝘪𝘯 𝘷𝘪𝘰𝘭𝘦𝘯𝘵̦𝘢̆ 𝘴𝘢𝘶 𝘤𝘰𝘮𝘱𝘰𝘳𝘵𝘢𝘮𝘦𝘯𝘵 𝘢𝘮𝘦𝘯𝘪𝘯𝘵̦𝘢̆𝘵𝘰𝘳, 𝘥𝘦𝘵𝘦𝘳𝘮𝘪𝘯𝘢̆ 𝘰 𝘱𝘦𝘳𝘴𝘰𝘢𝘯𝘢̆ 𝘴𝘢̆ 𝘪̂𝘯𝘵𝘳𝘦𝘵̦𝘪𝘯𝘢̆ 𝘶𝘯 𝘢𝘤𝘵 𝘴𝘦𝘹𝘶𝘢𝘭 𝘤𝘶 𝘰 𝘢𝘭𝘵𝘢̆ 𝘱𝘦𝘳𝘴𝘰𝘢𝘯𝘢̆ 𝘴𝘢𝘶 𝘴𝘢̆ 𝘦𝘧𝘦𝘤𝘵𝘶𝘦𝘻𝘦 𝘢𝘤𝘵𝘦 𝘤𝘰𝘳𝘦𝘴𝘱𝘶𝘯𝘻𝘢̆𝘵𝘰𝘢𝘳𝘦 𝘶𝘯𝘦𝘪 𝘢𝘤𝘵𝘪𝘷𝘪𝘵𝘢̆𝘵̦𝘪 𝘴𝘦𝘹𝘶𝘢𝘭𝘦 𝘢𝘴𝘶𝘱𝘳𝘢 𝘴𝘢. Pedeapsa este închisoarea de până la 10 ani. Codul penal în engleză poate fi citit aici: https://lovdata.no/dokument/NLE/lov/2005-05-20-28/*#&#x2a 𝗖𝗮𝗿𝗲 𝗲𝗿𝗮 𝗽𝗿𝗼𝗯𝗹𝗲𝗺𝗮? Există alte situații în care un act sexual poate fi comis fără consimțământ, neacoperite de astfel de reglementări. Despre aceste aspecte au scris mult colegii mei în contextul modificărilor legislative din 2023/2024, discutate și la conferința organizată în decembrie 2022 – o

În Monitorul Oficial nr. 522 din 4 iunie 2025 s-a publicat Decizia ICCJ nr. 189/2025 – HP penal privind infracțiunea de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor (problema este identică însă și în cazul majorilor). În concret: În dosarul în care s-a formulat sesizarea, a fost trimisă în judecată o femeie care, în anul 2022, și-a determinat fiica minoră în vârstă de 3 ani și jumătate „𝑠𝑎̆ 𝑖̂𝑖 𝑒𝑥𝑎𝑚𝑖𝑛𝑒𝑧𝑒 𝑣𝑖𝑧𝑢𝑎𝑙, 𝑖̂𝑛𝑑𝑒𝑎𝑝𝑟𝑜𝑎𝑝𝑒, 𝑜𝑟𝑔𝑎𝑛𝑢𝑙 𝑔𝑒𝑛𝑖𝑡𝑎𝑙, 𝑝𝑟𝑒𝑐𝑢𝑚 𝑠̧𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑖̂𝑙 𝑒𝑥𝑝𝑙𝑜𝑟𝑒𝑧𝑒 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑎𝑡𝑖𝑛𝑔𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑟𝑒𝑝𝑒𝑡𝑎𝑡𝑎̆ 𝑎 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑢𝑖𝑎 𝑐𝑢 𝑚𝑎̂𝑛𝑎, 𝑚𝑜𝑚𝑒𝑛𝑡𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑢 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑖̂𝑛𝑟𝑒𝑔𝑖𝑠𝑡𝑟𝑎𝑡𝑒 𝑑𝑒 𝑖𝑛𝑐𝑢𝑙𝑝𝑎𝑡𝑎̆ 𝑐𝑢 𝑡𝑒𝑙𝑒𝑓𝑜𝑛𝑢𝑙 𝑚𝑜𝑏𝑖𝑙”, 𝑖𝑎𝑟 𝑑𝑜𝑢𝑎̆ 𝑠𝑎̆𝑝𝑡𝑎̂𝑚𝑎̂𝑛𝑖 𝑚𝑎𝑖 𝑡𝑎̂𝑟𝑧𝑖𝑢 „𝑖𝑛𝑐𝑢𝑙𝑝𝑎𝑡𝑎 𝑖-𝑎 𝑝𝑒𝑟𝑚𝑖𝑠 𝑚𝑖𝑛𝑜𝑟𝑒𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑜 𝑠𝑎̆𝑟𝑢𝑡𝑒 𝑠̧𝑖 𝑠̧𝑖-𝑎 𝑖𝑛𝑡𝑟𝑜𝑑𝑢𝑠 𝑙𝑖𝑚𝑏𝑎 𝑖̂𝑛 𝑔𝑢𝑟𝑎 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑒𝑖𝑎”. Prima instanță a considerat că „𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑎𝑐𝑒𝑎𝑠𝑡𝑎̆ 𝑐𝑜𝑛𝑑𝑢𝑖𝑡𝑎̆ 𝑖𝑛𝑎𝑑𝑒𝑐𝑣𝑎𝑡𝑎̆ 𝑖𝑛𝑐𝑢𝑙𝑝𝑎𝑡𝑎 𝑛𝑢 𝑎 𝑢𝑟𝑚𝑎̆𝑟𝑖𝑡 𝑠𝑎̆ 𝑜𝑏𝑡̧𝑖𝑛𝑎̆ 𝑠𝑎𝑡𝑖𝑠𝑓𝑎𝑐𝑡̧𝑖𝑒 𝑠𝑒𝑥𝑢𝑎𝑙𝑎̆, 𝑛𝑒𝑝𝑢𝑡𝑎̂𝑛𝑑 𝑓𝑖 𝑐𝑎𝑟𝑎𝑐𝑡𝑒𝑟𝑖𝑧𝑎𝑡𝑎̆ 𝑐𝑎 𝑟𝑒𝑝𝑟𝑒𝑧𝑒𝑛𝑡𝑎̂𝑛𝑑 𝑎𝑐𝑡𝑒 𝑑𝑒 𝑎𝑔𝑟𝑒𝑠𝑖𝑢𝑛𝑒 𝑠𝑒𝑥𝑢𝑎𝑙𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑠𝑒𝑛𝑠𝑢𝑙 𝑙𝑒𝑔𝑖𝑖 𝑝𝑒𝑛𝑎𝑙𝑒.” Parchetul a declarat apel. În apel, Înalta Curte

Acum două săptămâni asistam, la cursul de victimologie de la Dubrovnik, la o foarte interesantă prezentare a prof. Hans-Jorg Albrecht și Anna-Maria Getos Kalac despre 𝐟𝐞𝐦𝐢𝐜𝐢𝐝 (sau feminicid). Profesorii atrăgeau atenția asupra faptului că prevederea ca infracțiune distinctă a acestui comportament nu are de fapt niciun efect preventiv și că studiile științifice nu susțin o astfel de incriminare, ci, de fapt, generează probleme de aplicare a legii. Prezentarea a generat rumoare în sală, un participant exclamând „𝐼 𝑑𝑜𝑛’𝑡 𝑢𝑛𝑑𝑒𝑟𝑠𝑡𝑎𝑛𝑑, 𝑑𝑜𝑛’𝑡 𝑦𝑜𝑢 𝑤𝑎𝑛𝑡 𝑡𝑜 𝑟𝑎𝑖𝑠𝑒 𝑎𝑤𝑎𝑟𝑒𝑛𝑒𝑠𝑠?” Tragedia din Cosmopolis pune pe tapet nevoia de 𝑟𝑎𝑖𝑠𝑖𝑛𝑔 𝑎𝑤𝑎𝑟𝑒𝑛𝑒𝑠𝑠 asupra violenței domestice, violenței de gen, evaluării riscului și a altor aspecte aflate în legătură cu aceste subiecte. Această nevoie este esențială în societatea românească (și nu numai). Totuși, exact ca profesorii de mai sus, cred că folosirea dreptului penal pentru a adresa această nevoie trebuie privită cu circumspecție. 𝐌𝐚𝐢 𝐢̂𝐧𝐭𝐚̂𝐢, 𝐜𝐞 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐟𝐞𝐦𝐢𝐜𝐢𝐝𝐮𝐥? Definițiile propuse în

În Monitorul Oficial nr. 452 din 15 mai 2025 a fost publicată Legea nr. 70/2025 (în vigoare din 18 mai 2025), care modifică trei articole din materia măsurilor asigurătorii în procesul penal. Am citit câteva sinteze ale modificărilor, inclusiv în presă (din categoria „șoc și groază” și cu referiri la confiscare) și cam toate prezintă Legea ca pe ceva care schimbă fundamental filozofia măsurilor asigurătorii. În realitate, ce s-a schimbat cu adevărat este că toate măsurile asigurătorii (deci inclusiv cele dispuse de judecătorul de cameră preliminară ori de instanța de judecată) se iau 𝐟𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐜𝐢𝐭𝐚𝐫𝐞 – noul alin. (6³) al art. 249 C.pr.pen. Am scris în mai multe rânduri despre neconcordanța dintre luarea măsurilor asigurătorii fără citare în procedura civilă vs. procedura penală (unde se ajunsese la concluzia că este necesară citarea, întrucât aceasta este regula pentru procedurile ce se desfășoară în fața instanței), despre cum citarea (sau amânarea pronunțării timp de

La data de 4 februarie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție a sesizat Curtea Constituțională, la cererea noastră, cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) C.pr.pen. În susținerea cererii de sesizare am arătat că dispozițiile legale criticate nu permit formularea recursului în casație în ipoteza în care în mod greșit nu s-a dispus încetarea procesului penal, deși cauza de încetare (nepusă în discuția părților) a fost analizată de instanța de apel. Aceste aspecte încalcă mai multe prevederi din legea fundamentală.