Andra Trandafir – cabinet de avocat
Adresă birou
Contact

Adresă: Strada Vasile Lucaciu 60, Sector 3, 030167,  Bucureşti

Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 26 mai 2022, titularul sesizării – Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați - a sesizat instanța supremă - Completul competent să judece recursul în interesul legii cu următoarea problemă de drept: „art. 52 alin. (2) din Codul muncii, raportat la Decizia Curții Constituționale a României nr. 405/2016, își găsește aplicarea și în ipoteza dezincriminării faptei care a stat la baza formulării plângerii penale de către angajator, pe parcursul procesului penal (în faza de cercetare penală sau în faza judecății), în considerarea caracterului exonerator de răspundere civilă contractuală a angajatorului al actului de dezincriminare al autorității, conform art. 1352 din Codul civil? Situația avută în vedere este cea în care, după ce se soluționează procesul penal prin clasarea cauzei sau, după caz, prin achitare, pe motiv că nu este prevăzută de legea penală, salariatul solicită obligarea

Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 18 mai 2022, titularul sesizării – Curtea de Apel Târgu Mureș – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie - completul de judecată care judecă contestația împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Mureș - a solicitat instanței supreme să pronunțe o hotărâre cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 249 alin. (5) C.pr.pen. prin raportare la dispozițiile art. 10 din Legea nr. 245/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare. La data de 1 iulie 2022, din partea Departamentului de Drept Public și Departamentului de Drept Penal din cadrul Facultății de Drept a Universității din București, doamnele av. prof. univ. dr. Simona Gherghina, av. lector univ. dr. Marilena Ene și av. conf. univ. dr. Andra-Roxana Trandafir au transmis o opinie juridică prin care au arătat, în esență,

Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara, prin Centrul de Cercetări în Științe Penale, Editura Universul Juridic și Baroul Timiș a organizat, în colaborare, Conferința de drept penal In Honorem Viorel Pașca – 70 de ani, care va avea loc în data de 23 iunie 2022, la Timișoara.Evenimentul a reprezentat o conferință de lansare a volumului Liber Amicorum Viorel Pașca 70 – Reforma reformei legislației penale / Reforming the reform of criminal legislation. Publicat recent de Editura Universul Juridic, volumul reunește o serie de aproape 50 de studii semnate de contributori de la 6 universități din România și de la 12 universități și institute de cercetare din alte 8 țări (China, Croația, Germania, Italia, Republica Moldova, Serbia, Slovenia și Ungaria). Faptul că atât de multe nume importante ale domeniului au acceptat să scrie cu acest prilej reprezintă încă o confirmare a aprecierii de care se bucură profesorul Viorel

La data de 17 iunie 2022, doamna av. conf. univ. dr. Andra-Roxana Trandafir, împreună cu domnul asist. univ. dr. George-Alexandru Lazăr, au susținut o prezentare cu tema ”Valențele conformității (compliance): de la înlăturarea vinovăției la individualizarea pedepselor în cazul persoanelor juridice”, în cadrul conferinței „Corporate compliance. Valențe penale și procesual penale”. Evenimentul a fost organizat de Centrul de Cercetări în Științe Penale (CCSP) și Facultatea de Drept – Universitatea de Vest din Timișoara și a fost transmis live pe juridice.ro.

În revista AUBD - Forum Juridic nr. 1/2022 a fost publicat articolul cu titlul „Monedele virtuale: între obținerea datelor privind tranzacțiile financiare și luarea măsurilor asigurătorii în procesul penal”, redactat de doamna av. conf. univ. dr. Andra-Roxana Trandafir și domnul av. dr. George Zlati. În acest articol sunt analizate aspectele de ordin tehnic și juridic relevante în contextul procesului de indisponibilizare a monedelor virtuale în procesul penal. În acest context, după clarificarea din punct de vedere conceptual a mai multor noțiuni, este mai întâi prezentat mecanismul prin intermediul căruia se pot obține, în cursul procesului penal, informații cu privire la tranzacțiile cu monedă virtuală sau titularul acestora. De asemenea, este abordată problematica indisponibilizării efective a monedelor virtuale, prin accesarea portofelului digital și efectuarea unei tranzacții cu monedă virtuală la o adresă publică aflată sub controlul organului de urmărire penală ori al ANABI, precum și modalitatea de valorificare a monedelor virtuale.

Într-un dosar aflat în pronunțare la data de 9 iunie 2022 în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală, ca urmare a cererii formulate de doamna av. Andra-Roxana Trandafir, s-a dispus repunerea pe rol a cauzei, în vederea discutării aspectelor relevante privind prescripția răspunderii penale. Cererea a avut în vedere efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 358 din 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 9 iunie 2022.

La data de 3 iunie 2022, Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Drept a Universității din București și Editura Hamangiu au organizat, la Iași, prima ediție a Conferinței Naționale de Popriri. În cadrul conferinței, doamna av. conf. univ. dr. Andra-Roxana a prezentat tema „Poprirea privind sumele de bani obținute în urma exproprierii unui bun imobil supus măsurilor asiguratorii în procesul penal”. De asemenea, cu această ocazie a avut loc și lansarea volumului „Poprirea. O triplă perspectivă: civilă, fiscală și penală” - autori George Alexandru Lazăr, Roxana Stanciu, Andra-Roxana Trandafir și Nicolae-Horia Țiț.

La data de 1 iunie, la ora 18.00, a avut loc, în cadrul Bookfest, volumul ”De-a dreptul vorbind”, coordonat de doamna av. conf. univ. dr. Andra-Roxana Trandafir și av. conf. univ. dr. Lucian Bojin, publicat la Editura Universității de Vest din Timișoara. Volumul reunește o serie de contribuții ale profesioniștilor din lumea juridică și ale studenților la Drept, care vizează discursul în mediul academic ori în instanță.

În AUBD – Forum Juridic nr. 1/2022 a fost publicat articolul cu titlul „Calitatea de subiect activ al infracțiunii de delapidare în cazul administratorului de fapt al unei asociații de proprietari sau locatari și al persoanei care desfășoară servicii pentru asociația de proprietari sau locatari, în baza unui contract de prestări servicii. Opinie privind problema de drept ce a condus la pronunțarea Deciziei HP nr. 31/2022 în materie penală”, redactat de dna. av. conf. univ. dr. Andra-Roxana Trandafir. Pornind de la două întrebări adresate Înaltei Curți de Casație și Justiție de Curtea de Apel Craiova în procedura prevăzută de art. 475 și urm. C.pr.pen., articolul analizează modalitatea de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 295 alin. (1) rap. la art. 308 C.pen., pentru a stabili dacă administratorul de fapt al unei asociații de proprietari sau locatari poate fi subiect activ al infracțiunii de delapidare, respectiv dacă o persoană care desfășoară servicii pentru

În perioada 22-24 mai 2022, doamna av. Andra-Roxana Trandafir a fost invitată să participe la conferința internațională „A culture of integrity - enhancing prevention of corruption”, care a avut loc la Šibenik, Croația. Conferința a fost organizată de Global Initiative for Transnational Organized Crime, cu sprijinul Guvernului Regatului Unit al Marii Britanii. Evenimentul a reunit aprox. 100 de participanți din mai multe state și a beneficiat de prezența miniștrilor de justiție din Croația, Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord și Serbia, fiind discutate aspecte legate de rolul statului și al societății civile în promovarea unei culturi a integrității, prevenirea corupției, cooperarea regională, „corupția organizată” etc..