Din nou despre ultrajul comis asupra medicilor – sau de ce să nu modifici legea penală vara

Prin februarie am scris un scurt material despre o inițiativă legislativă care viza modificarea art. 257 C.pen. Se dorea atunci ca textul de lege să includă medicii printre funcționarii publici care determină agravarea pedepsei și incidența infracțiunii de ultraj. Arătam că soluția nu consta în modificarea Codului penal, ci în rezolvarea problemelor care decurg din aplicarea art. 652 din Legea nr. 95/2006 care reglementează ceea ce se mai numește „ultrajul asupra medicilor”.

În martie, la Senat s-a înregistrat un proiect de lege pentru modificarea art. 652, care peste vară a devenit Legea nr. 166/2026, publicată în Monitorul Oficial la 5 august 2026. Pentru cine mai avea vreun dubiu despre legiferarea în materie penală, e suficient să fie consultată stenograma ședinței Camerei Deputaților din 29 iulie (cea în care s-a „dezbătut” acest proiect de lege). Ce a ieșit vedem în cele ce urmează.

I. Ce s-a schimbat?

– anterior, amenințarea ori faptele de violență comise împotriva medicilor erau mai grave dacă erau comise împotriva unui medic, asistent medical, şofer de autosanitară, ambulanţier sau oricărui alt fel de personal din sistemul sanitar; în prezent, faptele pot fi îndreptate împotriva personalului medical, auxiliar sanitar, respectiv personalului nemedical care îşi desfăşoară activitatea în unităţi publice ori private de asistenţă medicală, indiferent de forma de exercitare a profesiei;

– a fost eliminată referirea la vătămarea corporală gravă, infracțiune care nu mai există sub această denumire în Codul penal din anul 2014;

– au fost introduse referiri exprese la infracțiunile de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte și omor;

– au fost modificate pedepsele pentru infracțiunile de lovire și vătămare corporală;

– s-a menționat că faptele pot viza și un membru de familie al medicului ori al celorlalte persoane la care se referă art. 652.

II. Ce nu e bine cu modificarea legislativă?

Mai multe lucruri.

1. Expunerea de motive. Pentru multe afirmații, studenții de anul III nu ar trece examenul de drept penal, de exemplu:

– „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 26/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 24 din 13 ianuarie 2015, a statuat că medicii angajați în spitalele de stat au calitatea de funcţionari publici în sensul legii penale. Această interpretare permite încadrarea faptelor comise împotriva lor în regimul juridic al infracţiunii de ultraj. Totuşi, personalul medical din unităţile private, precum şi personalul auxiliar, nu beneficiază de aceeaşi protecţie, deşi îndeplinesc atribuţii similare în interes public. Această diferențiere generează situaţii în care agresiuni identice sunt tratate diferit în funcţie de naturajuridică a unităţii medicale, ceea ce contravine principiilor coerenței şi egalității în aplicarea legii penale.”

Nu, faptele de violență comise împotriva medicilor nu puteau fi încadrate în infracțiunea de ultraj, pentru că medicii (dacă nu au alte calități) nu exercită o funcție care implică exerciţiul autorităţii de stat. De aceea și există art. 652 din Legea nr. 95/2006, altfel era inutilă referirea la medici din acest text de lege.

– „Prin includerea explicită în art. 652 alin. (1) a personalului medical şi auxiliar, legea va clarifica fără echivoc faptul că agresiunile comise împotriva acestora se sancţionează mai sever, la fel ca în cazul polițiştilor, militarilor sau personalului silvic.”

Din păcate, modificarea legislativă nu are deloc acest efect, ba în unele situații faptele comise împotriva medicilor par a se sancționa chiar mai puțin grav, așa cum vom vedea mai jos.

– „Prin includerea explicită în art. 652 alin. (1) a personalului medical şi auxiliar, legea va clarifica fără echivoc faptul că agresiunile comise împotriva acestora se sancţionează mai sever, la fel ca în cazul polițiştilor, militarilor sau personalului silvic.”

În avizul CSM (negativ) se arată însă că „în absenta unor clarificări exprese în cuprinsul Iegii speciale, nu se poate stabili cu certitudine dacă anumite categorii profesionale, precum asistenții medicali, șoferii de autosanitară sau ambulanțierii se circumscriu noțiunii de „personal medical” ori celei de „personal medical auxiliar”, ceea ce poate conduce la interpretări divergente și la aplicări neunitare ale normei penale.” Deși formularea inițiatorilor a fost ușor modificată în urma raportului Comisiei juridice, problemele privind încadrarea anumitor categorii de persoane în noțiunile la care se referă textul de lege rămân.

2. Includerea omorului printre infracțiunile din Legea nr. 95/2006 nu este neapărat nepotrivită (deși nu am auzit de situații în care medicii să fie chiar uciși în legătură cu atribuțiile de serviciu), dar:

– Textul de lege prevede că „omorul săvârşit împotriva persoanelor prevăzute la alin. (1), aflate în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii, se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani”;

– Aceasta înseamnă că omorul comis împotriva unui medic se sancționează cu un minim special mai mare (15 ani) decât omorul comis împotriva oricărui alt funcționar public care exercită o funcție ce implică exercițiul autorității de stat (13 ani și 4 luni), excepție polițiștii, militarii, personalul silvic, judecătorii, procurorii, avocații și executorii judecătorești, unde minimul este același;

– Este însă incert ce se întâmplă dacă omorul este calificat. Fie avem în vedere pedeapsa din art. 652, adică închisoarea de la 15 la 25 de ani, fără posibilitatea detențiunii pe viață (ceea ce vine totuși în contradicție cu dorința legiuitorului), fie într-o astfel de situație aplicăm art. 189 C.pen., adică, în ceea ce privește pedeapsa închisorii, este irelevant dacă omorul comis asupra medicilor etc. este simplu sau calificat.

3. Mult mai grav decât problemele mai degrabă ipotetice legate de infracțiunea de omor sunt cele care vizează infracțiunile contra integrității corporale sau sănătății, mai exact:

– Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte se pedepsesc cu închisoare de la 6 la 12 ani; dacă victima este medic aflat în exercițiul funcțiunii sau fapta este comisă cu activități îndeplinite în timpul funcțiunii, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani. Pe lângă faptul că, în Codul penal, astfel de limite există doar la pirateria urmată de vătămarea corporală (?!), vedem că minimul special e chiar mai mare decât dacă victima nu are nicio calitate și, în orice caz, ambele limite de pedeapsă sunt mai mici decât la ultrajul comis împotriva oricărui funcționar public (8-16 ani) și deci cu atât mai mult decât în cazul celui comis împotriva polițiștilor etc. (9-18 ani);

– Infracțiunea de lovire sau alte violențe comisă împotriva medicilor se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani, chiar dacă nu au existat zile de îngrijire medicală. Problema este că legiuitorul pare a fi uitat (sau n-a avut Cod penal actualizat, ceea ce nu e de condamnat, la cât de des se schimbă) că art. 193 C.pen. are și un alin. (2 ind. 1), care prevede sporirea limitelor de pedeapsă cu o treime dacă, de pildă, fapta a fost comisă în public (fapta comisă la unitatea de primiri urgențe va fi, de regulă, comisă în public, la fel și cea de pe stradă, unde vine ambulanța) sau dacă făptuitorul are asupra sa o armă de foc, un obiect, un dispozitiv, o substanţă sau un animal ce pot pune în pericol viaţa, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor. Într-o astfel de situație, e greu de spus cum se vor aplica textele de lege și dacă nu cumva avem o problemă de constituționalitate (o persoană care comite o astfel de faptă nu prea poate anticipa, cu ajutorul specialiștilor, dacă încadrarea va fi în art. 193 C.pen. sau art. 652 din Legea nr. 95/2006), fără a mai menționa faptul că nu se respectă deloc ceea ce anunța Expunerea de motive (pedeapsa este mai mică chiar decât în cazul ultrajului „simplu”);

– Similar, în ceea ce privește vătămarea corporală, deși pedeapsa actuală din art. 652 este aceeași ca în cazul art. 194 alin. (1) C.pen., ea este mai mică decât în cazul agravantelor de la alin. (2) și (2 ind. 1), ceea ce generează aceleași probleme de aplicare a textelor de lege;

– Mai mult decât atât, prin modalitatea eronată de reglementare din art. 652, combinată cu modificările recente ale Codului penal, dacă medicul este agresat de față cu un minor, agravanta de la art. 195 ind. 1 C.pen. nu poate funcționa, întrucât se raportează doar la infracțiunile prevăzute în Codul penal (art. 193-195), nu și la infracțiunea de sine stătătoare din Legea nr. 95/2006.

III. Ce ar fi trebuit făcut?

După părerea mea, o soluție de explorat era aceea la care m-am referit în precedentul material pe această temă, respectiv modificarea art. 652 din Legea nr. 95/2006 „pentru a prelua elementele materiale din art. 257 C.pen., precum și – aș sugera – modalitatea de stabilire a pedepsei prin raportare la limitele prevăzute de lege pentru infracțiunile absorbite (majorare cu o treime). Astfel, chiar dacă se modifică infracțiunile de bază (cum s-a întâmplat recent cu lovirea și vătămarea corporală și cum pare că se va întâmpla curând pentru art. 189 și 195 C.pen.), nu se va pune problema unei necorelări a limitelor de pedeapsă. În acest fel, nu am mai avea nici problema privind obiectul juridic principal al ultrajului, care ar rămâne autoritatea (de stat).” Chiar și așa, reamintesc că problema cea mai mare nu constă în insuficiența limitelor de pedeapsă (o lovire comisă împotriva medicului de pe ambulanță, pe stradă, de față cu minori, urmată de câteva zile de îngrijiri medicale conduce, potrivit Codului penal, la un maxim de 8 ani și 4 luni), ci, ca în multe alte situații, în educație, prevenție, aplicarea legii și – am văzut recent – gestionarea dezinformării.

În esență, ar fi bine dacă legiuitorul nu s-ar mai grăbi să rezolve probleme, mai ales că, în această goană după soluții, s-ar putea să genereze altele, mai mari decât cele existente.

***

Parcursul legislativ – inclusiv Expunerea de motive și avizele – poate fi consultat aici: https://www.senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=L263&an_cls=2026#ListaDocumente